Conducerea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că săptămâna viitoare se inaugurează cei 15 km de autostradă din lotul 2 Lugoj-Deva. Mai multe aflați în emisiunea Capital TV de mâine, difuzată de Romania TV la ora 9:30.
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Ștefan Ioniță a declarat că porțiunea de 15 km de autostradă, între Lugoj și Deva se dechid săptămâna viitoare. „Specialiştii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) s-au dus pentru a treia oară pe autostrada Lugoj-Deva să verifice lucrările. Autostrada se dechide în condiții de siguranță”, ne-a dat asiguări șeful CNAIR.
Noua comisie verifică dacă italienii angajaţi să construiască autostrada Lugoj-Deva au remediat problemele constatate de cele două comisii care au verificat lucrările, respectiv finalizarea șanțurilor pentru scurgerea apelor și a lucrărilor pentru terasamente. La jumătatea lunii februarie, a doua comisie a constatat că Salini Impregilo avea de realizat încă 3.000 m de șanț pentru scurgerea apelor. Şefii de la CNAIR suflă şi în iaurt când vine vorba de italienii care au lucrat la Sibiu-Orăştie. Mai mult, ministrul Transporturilor a cerut constructorilor să prelungească perioada de garanție de la 4 la 8 ani.
Lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, cu o lungime de 28 km, este construit de către Asocierea Salini Impregilo-Secol, valoarea contractului fiind de 562,73 milioane de lei fără TVA, din care 478,32 milioane de lei Fonduri de Coeziune (85%) şi 84,4 milioane de lei Guvernul României (15%).