Potrivit firmei de cercetare International Data Corp, în prezent grupul chinez Lenovo Group Ltd este cel mai mare producător mondial de PC-uri, cu o cotă de piaţă de 20,3%, urmat de rivalii americani Hewlett-Packard Co cu o cotă de piaţă de 18,5% şi Dell cu o cotă de 14,5%. 

Prezent la o conferinţă de presă organizată la Bengaluru, India, Michael Dell a apreciat că în următorii cinci – şapte ani primii trei mari producători de PC-uri vor controla împreună aproximativ 80% din piaţă. 'În prima jumătate a acestui an i-am devansat pe ceilalţi doi pe segmentul notebooks şi am crescut timp de 10 trimestre consecutive', a declarat Michael Dell. 

Odată lider mondial la capitolul vânzări de computere personale, Dell, la fel ca şi rivalii săi, a fost afectat de scăderea pieţei de PC-uri ca urmare a migraţiei consumatorilor spre smartphones şi tablete. Cu toate acestea, Michael Dell a spus că firma pe care o conduce nu intenţionează să intre pe piaţa de smartphones, spre deosebire de rivalul Microsoft Corp care în 2014 a preluat operaţiunile de telefonie mobilă ale Nokia. 'Cred că în prezent sunt una sau două companii care fac profit din operaţiunile cu smartphones şi sunt câteva companii care înregistrează pierderi substanţiale de pe urma acestor operaţiuni. Aşa că nu mulţumesc, nu vreau să intru pe piaţa de smartphones', a spus Michael Dell. 

Luna trecută, IDC estima că vânzările de PC-uri vor scădea cu 8,7% în acest an, mai mult decât declinul de 6,2% estimat anterior, adăugând că se aşteaptă ca piaţa să revină pe creştere în 2017. 

AGERPRES