Departamentul de Stat american a anunțat miercuri, 16 decembrie, că șeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a intrat în carantină. Decizia a fost luată după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID.
„Secretarul de stat a fost testat şi este negativ”, a precizat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, citat de CNBC.
Dar „el a fost identificat ca având un contact cu o persoană testată pozitiv la COVID”, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, din dorinţa de a-i respecta viaţa privată, a spus acest purtător de cuvânt.
Va fi supravegheat îndeaproape de echipa medicală
Conform recomandărilor autorităţilor sanitare, Mike Pompeo „va fi în carantină” şi „supravegheat îndeaproape de echipa medicală a Departamentului de Stat”, a adăugat el.
Secretarul de stat este ministrul cel mai important al guvernului american şi al patrulea în ordinea succesiunii la preşedinţia SUA în caz de demisie, destituire sau deces.
Executivul american a fost deja afectat de numeroase cazuri de coronavirus, în special Casa Albă, unde preşedintele Donald Trump însuşi a fost testat pozitiv şi a trebuit să fie spitalizat trei zile la începutul lui octombrie în plină campanie electorală pentru scrutinul din 3 noiembrie.
Mai mulţi membri ai familiei sale sau consilieri au fost diagnosticaţi pozitiv, într-o asemenea măsură încât preşedinţia a fost identificată la acel moment ca un veritabil focar de contaminare, notează France Presse.
Donald Trump a anunțat când se va vaccina împotriva COVID-19
Donald Trump a anunțat că se va vaccina împotriva coronavirusului imediat ce echipa sa medicală va stabili care este cel mai bun vaccin. În plus, în cadrul unei conferințe de presă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Kayleigh McEnany, a anunțat că președintele în exercițiu îi va încuraja pe americani să se vaccineze.
Mai mult decât atât, președintele republican a dorit de asemenea să arate că americanii vulnerabili sunt principala prioritate pentru vaccinare.
McEnany a precizat că membri ai personalului de securitate naţională vor avea acces la vaccinuri pentru a asigura o continuitate a guvernării, alături de un „grup foarte mic” de înalţi funcţionari ai administraţiei cu scopul de a insufla încrederea publicului.