Florinela Georgescu, una dintre cele mai importante figuri din Administrația Națională de Meteorologie și Hidrologie a fost infectată cu Covid-19.

Niciun suspect la ANM

Informația legată de infectarea Florinelei Georgescu a fost confirmată oficial de conducerea instituției. Directorul general al ANM, Elena Mateescu a spus că aceasta este pozitivă, însă a afirmat că nicio altă persoană din cadrul instituției nu este suspectă. ”Da. Informația este corectă. Dânsa se află acum în concediu medical. Este adevărat că a anunțat la birou pe 22 aprilie despre faptul că are în familie un caz pozitiv de COVID, respectiv soțul? Colega mea nu a mai venit la serviciu de două săptămâni, de când a intrat în concediu de odihnă”, a precizat Mateescu.

Concediu de boală

Pe 21 aprilie a sunat și ne-a spus că trebuie să intre în concediu medical deoarece ea și soțul său sunt spitalizați pentru infecție cu noul coronavirus.”, a spus Mateescu pentru Libertatea. Administrația Națională de Meteorologie a demarat o anchetă epidemiologică după cazul infectării directorului Florinela Georgescu. ”Din momentul în care ne-a anunțat că este pacient COVID am luat legătura cu Direcția de Sănătate Publică București, s-a făcut anchetă epidemiologică, s-a făcut dezinfecție. Nimeni nu este suspect, nimeni nu este la izolare, nimeni nu este bolnav. Singurul caz este cel al Florinelei Georgescu.

În stare stabilă

”Sunt foarte deschisă și corectă. În momentul în care a fost testată pozitiv, colega noastră avea deja o săptămână de când nu mai venise la muncă. Chiar ieri am vorbit la telefon. Este bine, stabilă.”, a mai spus Mateescu pentru sursa citată.