Șeful forțelor aeriene Hamas a fost ucis în Fâșia Gaza
A fost ucis! Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că au ucis un membru de rang înalt al grupării teroriste Hamas într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii.
Potrivit The Times of Israel, este vorba despre Murad Abu Murad, şeful forţelor aeriene al Hamas. Acesta și-a pierdut viața în cadrul unui atac ce a vizat un sediu din care gruparea teroristă îşi gestiona activitatea aeriană, a mai transmis IDF.
Murad Abu Murad „a jucat un rol important în dirijarea teroriştilor în timpul masacrului” de la sfârşitul săptămânii trecute, ce a inclus atacatori care au intrat în Israel din aer, folosind deltaplane, a adăugat Armata Israeliană.
Zeci de mii de oameni și-au părăsit locuințele din Fâșia Gaza
Amintim că vineri, pe 13 octombrie, zeci de mii de persoane și-au părăsit casele din Fâșia Gaza. Armata israeliană a avertizat peste un milion de oameni care locuiesc la nord de Wadi Gaza să se deplaseze spre sud, potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de Biroul Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA).
Sursa citată a mai precizat că înainte de de avertisment, peste 400.000 de palestinieni au fost strămutaţi în interior.
Programul Alimentar Mondial (WFP), a transmis, de asemenea, că vineri, a distribuit alimente pentru 135.000 de persoane aflate în adăposturi din Gaza. A avertizat însă că „rezervele umanitare se epuizează”.
OCHA a mai precizat că în prezent, majoritatea oamenilor din Gaza nu au acces la apă. Potrivit comunicatului, „ca o ultimă soluţie, oamenii consumă apă din fântânile agricole. Acest lucru a declanșat îngrijorări serioase cu privire la răspândirea bolilor transmise prin apă”.
Jonathan Conricus, purtătorul de cuvânt al Forţelor armate ale Israelului, a declarat că civilii palestinieni din Gaza nu sunt duşmanii statului evreu. Armata încearcă să nu lovească civili sau infrastructura civilă, notează BBC.
Acesta a spus că există lucruri pe care doreşte ”să le clarifice, să le sublinieze şi să le facă pe deplin clare”.
De asemenea, sâmbătă, pe 14 octombrie, armata israeliană a anunțat că a lovit o „ţintă teroristă” în sudul Libanului, aparţinând grupării Hezbollah, relatează BBC.
Mai multe puteți citi aici.