Cel mai bine plătit director al unei companii din Rusia a fost, anul trecut, Alexei Miller, care, în calitate de director general al producătorului de gaze naturale Gazprom, a fost recompensat cu 27 de milioane de dolari, arată un clasament publicat joi de ediţia rusă a revistei Forbes, care scoate în evidenţă o scădere semnificativă a recompenselor acordate multor şefi ai unor importante societăţi ruseşti.
Potrivit Forbes, veniturile primite în 2014 de Alexei Miller, 53 de ani, au fost mai mari cu două milioane de dolari faţă de cele obţinute de acesta în 2013. Gazprom, companie controlată de statul rus, este responsabilă pentru aproximativ 8% din Produsul Intern Brut al Rusiei.
Următorul pe listă este Andrei Kostin, 59 de ani, directorul grupului bancar VTB, care a câştigat anul trecut 21 de milioane de dolari, mult mai puţin decât cele 37 de milioane de dolari în 2013.
Locul trei este ocupat de Igor Sechin, directorul companiei petroliere de stat Rosneft, cu venituri de 17,5 milioane de dolari. Forbes precizează că o acţiune în justiţie demarată de Sechin a împiedicat revista să îi publice câştigurile primite în 2013, însă este vorba de o scădere comparativ cu 2013.
În total, cele 25 de nume de pe lista Forbes, printre care se regăsesc şi German Gref, directorul Sberbank, care a câştigat 13,5 milioane de dolari anul trecut, sau Vladimir Yakunin, şeful Russian Railways, cu 11 milioane de dolari, au însumat anul trecut venituri de 242 milioane de dolari, în scădere cu 17% comparativ cu 2013.
Cel mai probabil, scăderea se datorează turbulenţelor prin care a trecut economia rusă în 2014, an marcat de anexarea Crimeei de către Moscova şi de sancţiunile economice internaţionale impuse Rusiei, de scăderea preţului la petrol, cel mai important produs de export al Rusiei, dar şi de începutul crizei economice, care s-a înrăutăţit în acest an.
AGERPRES