Victor Ponta crede că există un potenţial de creştere economică, “dacă va exista o administraţie mai eficientă, dacă vor fi atrase venituri din agricultură şi energie şi dacă va exista un climat de afaceri care să favorizeze crearea locurilor de muncă”.
Ponta a precizat că ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, adică o extensie de 0,35%, el subliniind că acest procent poate acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale.
Victor Ponta a subliniat că deficitul nu va depăşi sub nicio formă procentul de 3% din PIB.
“E realist să ai un nivel de creştere economică de 3%… va fi greu să mai prindem vremurile de aur din 2001 – 2008. Pe de altă parte, însă, sunt cel puțin 10 țări din UE care vor fi în acest an în recesiune economică. Deficitul pe care noi îl vom respecta obligatoriu, de până în 3%, va fi respectat de foarte puține țări din UE”, crede Victor Ponta.
În acest context, “dependența de exporturile către UE este, dacă vreți, punctul nostru slab. Dacă reuşim, prin politici guvernamentale şi prin inteligență diplomatică, să deschidem alte piețe pentru exporturile româneşti, în afară de UE, atunci acel obiectiv de creştere economic devine realist”, a mai afirmat premierul.