‘Pot spune că sunt familiarizat cu piaţa auto din România şi particularităţile sale. Chiar dacă piaţa auto nu s-a îmbunătăţit, suntem siguri că, până la urmă, cererea pentru maşini va creşte. Suntem siguri că, în următorii doi ani, începând din acest moment, mulţi vor dori să cumpere maşini noi cu tehnologii noi şi un impact redus asupra mediului. Credem că piaţa auto din România poate ajunge la 200.000 de unităţi, în 2020, chiar dacă în acest moment estimările pentru piaţa din 2013 sunt între 67.000 şi 70.000 de unităţi. În atare condiţii, dorim, de asemenea, o cotă de piaţă pe piaţa românească de 2,5% până în 2020’, a afirmat Kono.
Potrivit şefului HTR, deşi vânzările Honda pe plan local au scăzut cu 1% în acest an, până la finele lunii septembrie, procentajul este cu mult peste cel înregistrat de piaţa maşinilor noi de import, respectiv de minus 17%.
‘Honda a avut un start foarte bun în 2013, prin lansarea noului CR-V, care a primit, de-a lungul timpului, numeroase premii şi distincţii. Chiar dacă vizibilitatea noastră nu este foarte mare pe plan local în acest moment, am reuşit până la sfârşitul lunii septembrie să vindem 397 de unităţi, care reprezintă o scădere de 1% faţă de aceeaşi perioadă din 2012, în timp ce piaţa maşinilor noi de import s-a contractat cu 17%, în acest an. Dorim să facem eforturi în acest sfârşit de an şi să înregistrăm, în cele din urmă, prima creştere după patru ani consecutivi de scădere’, a explicat Takashi Kono.
Premium Expo organizează, în perioada 10 – 20 octombrie 2013, în incinta Romaero Băneasa, cea de-a XI-a ediţie a Salonului Auto Bucureşti & Accesorii 2013 /SAB & Accesorii 2013/, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 50.000 de vizitatori.
Tematica evenimentului cuprinde: autoturisme şi autovehicule utilitare uşoare şi grele, vehicule hibride şi electrice, motociclete, biciclete, piese şi accesorii auto, moto şi velo, sisteme audio şi de navigaţie, echipamente şi utilaje pentru service-uri şi spălătorii auto, tuning auto şi moto, presa de specialitate, societăţi de leasing şi de asigurări auto.
Organizatorii Salonului Auto de la Romaero aşteaptă, la ediţia din acest an, a evenimentului un număr mediu de 5.000 vizitatori/zi, păstrându-se astfel estimările realizate în urmă cu o lună.
SAB&Accesorii 2013 aduce în prim-plan 19 mărci de automobile, suprafaţa de expunere a acestora fiind de 8.000 mp, atât în interiorul halelor de la Romaero, cât şi la exterior. De asemenea, pe aproximativ 2.500 mp expun firme specializate în accesorii auto, în timp ce circa 4.000 mp la exterior sunt rezervate testărilor auto.
La SAB 2013 vor fi prezente mărcile: BMW, Chevrolet, Citroen, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Kia, Land Rover, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Skoda.
Pe de altă parte, ca şi anul trecut, cel mai mare producător naţional de automobile, Dacia, a declinat participarea la salon, fără a oferi detalii suplimentare pe acest subiect. Program de vizitare a expoziţiei auto şi de accesorii este de joi, 10 octombrie până duminică, 20 octombrie, între orele 10,00-20,00. Biletul de intrare costă 20 de lei, iar parcarea este 10 lei/zi.
Ultimul Salon internaţional auto, de anvergură, a avut loc la Bucureşti în 2007.
SURSA: Agerpres