Șeful NATO a anunțat acum! Americanii trimit avioanele în România

nato

Jens Stoltenberg / SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că Alianţa Nord-Atlantică este solidară cu România, după ce în Tulcea au fost găsite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă.

Șeful NATO salută decizia SUA de a trimite avioane F-16

Șeful Nato Jens Stoltenberg a declarat, după ce în Tulcea au fost găsite fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă, că nu există niciun indiciu al intenţiei de a lovi NATO, dar atacurile sunt destabilizatoare.

„Salut decizia SUA de a desfăşura mai multe avioane F-16 în cadrul politicii aeriene a NATO. Suntem solidari cu România”, adaugă oficialul NATO.

Este vorba despre o altă dronă

Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a precizat că este vorba despre o altă dronă.

 „Cel mai probabil, este vorba despre o altă dronă”, spune purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, după ce Ministerul Apărării, a anunțat sâmbătă că au fost descoperite noi fragmente dintr-o dronă similară celor folosite de armata rusă.

„Este o nouă locație la o distanță destul de mare de prima locație. Deci, cel mai probabil, este vorba despre o altă dronă, însă cu certitudine vom afla după ce se termină expertiza tehnică”, spune la Antena3 purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu.

Acesta a spus că forțele MApN rămân în continuare în alertă și vor continua cercetările în zonele aflate în proximitatea acestor locații.

„Suntem în contact permanent și cu structurile aliate pe care le informăm în timp real cu privire la aceste situații”, adaugă Spînu.

Klaus Iohannis a vorbit cu Jens Stoltenberg

Acesta a spus că identificarea astăzi de către autorităţile române pe teritoriul României, în proximitatea frontierei cu Ucraina, de noi fragmente de dronă, similară cu cele folosite de armata rusă, indică faptul că a avut loc o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă. Președintele condamnă cu fermitate acest incident provocat de atacurile ruseşti la porturile ucrainene de la Dunăre.

Președintele a discutat cu Jens Stoltenberg şi l-a informat despre noile evoluţii, iar secretarul general al NATO a reafimrat solidaritatea deplină cu România.

„În acest context, am avut astăzi o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul căreia l-am informat cu privire la noile evoluţii, iar acesta a reafirmat solidaritatea deplină cu România şi a reasigurat că Alianţa Nord-Atlantică şi Aliaţii sunt pe deplin alături de România, aşa cum a fost dovedit, de exemplu, şi de recenta decizie a SUA de a spori prezenţa sa în România cu avioane F-16 în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană din ţara noastră. Aşa cum am mai spus, în cadrul NATO, România este foarte bine apărată şi beneficiază de cele mai puternice garanţii de securitate din întreaga noastră istorie”, a conchis preşedintele Iohannis.