Compania sârbă NIS Petrol, divizia din Serbia a gigantului rus Gazprom Neft, a descoperit ţiţei într-un perimetru pe care îl deţine în vestul României, în judeţul Timiş, şi ar putea începe anul viitor producţia de petrol, dacă se va stabili că zăcământul este comercial, a declarat Vadim Smirnov, directorul general pentru România al NIS Petrol, divizia din Serbia a Gazprom Neft, într-un interviu acordat AGERPRES.
‘Orice companie are intenţia să se dezvolte, iar NIS a declarat în repetate rânduri că vrea să devină un jucător regional, aşa că trebuie să avem prezenţă nu doar în Serbia, ci şi în alte ţări din regiune. Şi nu am venit doar în România, ci şi în Bosnia, în Bulgaria, în Ungaria, proiecte avem şi în Angola şi în Turkmenistan. Dar dată fiind dorinţa noastră să devenim un jucător foarte serios în Balcani, este inevitabil să venim şi în România, pentru că acest proiect este cel mai important, având în vedere dimensiunea ţării, populaţia şi tradiţiile petroliere pe care le aveţi aici’, a spus Smirnov.
Potrivit acestuia, o primă sondă de explorare a identificat zăcăminte de ţiţei în perimetrul Jimbolia, pe care NIS îl deţine împreună cu englezii de la Zeta Petroleum în judeţul Timiş.
‘În România am găsit tradiţii, oameni foarte profesionişti, o colaborare destul de bună cu autorităţile. Am găsit şi probleme, bineînţeles, care sunt legate mai ales de birocraţie. Şi, în sfârşit, am găsit ceea ce căutam: ţiţei. În judeţul Timiş, în perimetrul Jimbolia. Iar acum suntem în faza de a evalua volumul, să vedem dacă este economic, dacă merită să se exploateze. Deci am găsit că există ţiţei, iar acum trebuie să evaluăm în ce cantităţi. Aceasta este următoare fază a activităţilor. Dacă e în cantităţi suficiente pentru a începe producţia, atunci mergem mai departe’, a precizat oficialul NIS.
El a explicat că sonda de explorare săpată acolo a identificat zăcăminte de ţiţei convenţional, dar nu şi gaze naturale.
Smirnov a ţinut să sublinieze că NIS nu caută gaze de şist, aşa cum s-a vehiculat în ultima vreme în rândul opiniei publice, întrucât nu deţine licenţe pentru acest tip de activităţi şi nici tehnologia necesară pentru exploziile hidraulice care ar identifica eventuale gaze de şist în zonă.
‘Niciodată n-am avut această intenţie, astfel de planuri, niciodată n-am discutat cu Guvernul această posibilitate, nici nu este prevăzut aşa ceva în licenţa pe care o avem. Sincer vorbind, nu am avut noroc că prezenţa noastră aici a coincis cu această problemă care a apărut în România’, a arătat Smirnov.
Întrebat ce s-ar întâmpla dacă ar descoperi totuşi gaze de şist, el a răspuns: ‘Nu se poate. Cu tehnologia pe care o folosim noi, nu se poate. Pentru că noi căutăm pungi de zăcăminte de petrol. Gazul de şist nu se află în pungi, iar noi nu facem explozii hidraulice, pentru că nu avem de ce. Dacă există pungi de ţiţei, o să aflăm cu tehnologia pe care o folosim. Deci e clar, noi vorbim de zăcăminte convenţionale, nu avem permis din partea Guvernului să facem altceva. În afară de asta, nici n-am avut intenţie, nici nu avem tehnologie. Dacă, peste cinci ani, Guvernul român va decide să se dezvolte şi această tehnologie, probabil o să participăm. Dar deocamdată nu facem aşa ceva nici în Serbia, nici în Rusia. De ce am face în România?’.
În plus, el a respins acuzaţiile celor care afirmă că Gazprom s-ar afla în spatele protestelor faţă de gazele de şist.
‘Eu citesc cu uimire astfel de afirmaţii. Este interesant, dar nu corespunde cu realitatea. Este o logică foarte… ciudată, sincer vorbind. Dacă Gazprom a venit să dezvolte zăcăminte convenţionale şi avem piedici din cauza faptului că cineva afirmă că noi căutam gaze de şist înseamnă că am venit şi am organizat această campanie? Am citit şi eu cu uimire, vă spun…’, a precizat oficialul NIS.
De asemenea, întrebat de ce crede că oamenii protestează faţă de gazele de şist, reprezentantul companiei petroliere a arătat: ‘Pentru că e dreptul lor, România e ţară liberă, democratică, iar oamenii au posibilitatea să-şi exprime părerea. Unele ţări au gazele de şist în dezvoltare, altele nu au, dar asta n-are legătură cu Gazprom’.
În prezent, Gazprom deţine, prin intermediul NIS, şase perimetre petrolifere în România: patru în parteneriat cu canadienii de la East West Petroleum, unul în colaborare cu irlandezii de la Moesia Oil and Gas şi unul cu britanicii de la Zeta Petroleum.
În spaţiul public au existat informaţii potrivit cărora Gazprom ar fi interesat de explorarea şi extracţia gazelor de şist din aceste perimetre.
Până acum, a doua companie petrolieră americană, Chevron, şi-a exprimat intenţia de a produce gaze de şist în perimetrele pe care le deţine în sudul Dobrogei şi în judeţul Vaslui, ceea ce a generat un val de proteste în toată ţara. AGERPRES