Vodafone Plc, cel mai mare operator de telecomunicaţii din lume, l-a numit pe Gerard Kleisterlee, directorul general al Royal Philips Electronics NV, în funcţia de preşedinte după ce unii acţionari au votat la şedinţa din iulie împotriva realegerii actualului preşedinte, John Bond.
Kleisterlee, în vârstă de 64 de ani, va demisiona de la conducerea Philips în martie, urmând să fie numit director non-executiv al Vodafone la 1 aprilie, înainte de a deveni preşedintele companiei la adunarea anuală a acţionarilor din iulie.
În iulie 2010 unii acţionari ai Vodafone au cerut înlăturarea lui John Bond din funcţia de preşedinte din cauza achiziţiilor ‘dezastruoase’ realizate de compania britanică.
‘Aştept cu o imensă nerăbdare această nouă provocare, pentru a contribui la succesul record al companiei’, a afirmat miercuri Kleisterlee.
Vodafone a anunţat recent că va continua să vândă participaţiile minoritare pe care le deţine, pentru a răspunde cerinţelor investitorilor. În septembrie 2010, Vodafone a vândut pachetul său de 3,2% din acţiunile operatorului China Mobile pentru 50,9 miliarde de dolari Hong Kong (6,6 miliarde dolari USA).
Aceasta a fost cea mai mare operaţiune de vânzare de active secundare derulată de la numirea în funcţia de director general a lui Vittorio Colao, în 2008. Grupul britanic a precizat că 70% dintre veniturile rezultate în urma acestei operaţiuni vor reveni acţionarilor, prin răscumpărarea de acţiuni, iar restul va fi utilizat pentru reducerea datoriilor grupului, care, la finele lunii iunie, se ridicau la 32,7 miliarde de lire sterline.
În august 2010, Vodafone a anunţat că îşi va reconsidera strategia din cauza temerilor investitorilor, iar decizia de a vinde participaţii minoritare este văzută de analişti mai mult ca o modalitate de a îmbunătăţi încrederea decât de a majora câştigurile.
Vodafone România, divizie a Vodafone Group Plc., avea 9.839.000 de clienţi, la 30 septembrie 2010.
Vodafone este una dintre cele mai mari companii de comunicaţii mobile din lume după venituri, cu aproximativ 343 milioane de clienţi, la 30 septembrie 2010. În prezent, Vodafone are divizii în peste 30 de ţări pe 5 continente şi peste 40 de reţele partenere în întreaga lume.
SURSA: Agerpres