Revista Capital a vorbit cu peste 30 de reprezentanţi ai mediului de afaceri despre noul Guvern, despre măsurile economice adoptate sau anunţate şi despre modul în care o să performeze afacerile în care sunt implicaţi. Citiţi răspunsurile lor într-o serie de interviuri individuale pe capital.ro.
Capital: Care credeţi că va fi impactul creşterii salariului minim şi cum va influenţa businessul pe care îl conduceţi?
Marius Văcăroiu: Pentru Policolor efectul va fi minim, sunt puţini angajaţi la care apar creşteri de cost, odată cu această măsură. Companiile mari sunt mai puţin afectate de creşterea salariului minim, spre deosebire de chestiunea eliminarii CASS care are un impact crescut asupra noastră.
Capital: Ce aşteptări aveţi de la noul Guvern?
Marius Văcăroiu: Să demonstreze că înţelege mediul de afaceri, în practică.
Capital: Enumeraţi cinci priorităţi pe care le consideraţi necesare sectorului în care activaţi şi care ar trebui implementate în decursul acestui an.
Marius Văcăroiu: Încerc să mă lupt cu scepticismul, în fiecare an, pentru că priorităţile sunt aceleaşi şi măsurile la fel (nu există). Şi anul acesta, şi în ultimii ani, am aşteptat debirocratizarea sistemului administrativ, stabilitate macroeconomică, încurajarea reală a investiţiilor, infrastructura de transport decentă.
Capital: Cum estimaţi că va evolua businessul pe care îl conduceţi în acest an?
Marius Văcăroiu: Ne-am propus o creştere de aproximativ 10%. Profitabilitatea poate fi afectată, în schimb, de măsurile proaspăt anunţate. Pe de altă parte, în acestă industrie nu trebuie să uităm că România ocupă unul dintre ultimele locuri (după noi mai sunt Bulgaria şi Grecia) în ceea ce priveşte consumul de vopsea pe cap de locuitor, cu o medie de 8,7 kg, faţă de cea UE de 12,3 kg, ceea ce dă un orizont de creştere.