Abia numit în funcţie în urmă cu două zile, directorul interimar al regionalei de drumuri şi poduri Bucureşti, Vasile Ionaşcu, a fost demis de către ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, din cauză că „nu şi-a făcut datoria”. „Nu am o plăcere în a demite, însă dacă nu îşi fac datoria, asta este. Îi ţin pe toţi în presiune maximă pentru că trebuie să înţeleagă că în astfel de momente nu avem timp de distracţie”, a declarat
Abia numit în funcţie în urmă cu două zile, directorul interimar al regionalei de drumuri şi poduri Bucureşti, Vasile Ionaşcu, a fost demis de către ministrul interimar al Transporturilor, Radu Berceanu, din cauză că „nu şi-a făcut datoria”.
„Nu am o plăcere în a demite, însă dacă nu îşi fac datoria, asta este. Îi ţin pe toţi în presiune maximă pentru că trebuie să înţeleagă că în astfel de momente nu avem timp de distracţie”, a declarat ministrul, citat de Mediafax.
Două demiteri într-o zi
Ionaşcu a preluat funcţia de director general interimar al regionalei Bucureşti, după ce Berceanu l-a demis pe directorul general al instituţiei Mihai Nica pentru modul în care a gestionat lucrările de deszăpezire.
Tot miercuri, ministrul l-a demis şi pe directorul de întreţinere a drumurilor din Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Florin Dascălu, numindu-l pe Aurel Bălăjel la conducerea interimară a direcţiei.
Din cauza viscolului şi a zăpezii, traficul auto s-a desfăşurat, începând de marţi, în general cu greutate, mai multe drumuri au fost blocate, circulaţia camioanelor a fost restricţionată pe unele şosele, iar trenurile au avut întârzieri de până la câteva zeci de ore.
SURSA: Mediafax