Piaţa auto din Europa va continua probabil să scadă în 2014 şi 2015, întrucât avansul şomajului afectează cererea de consum, a declarat directorul general al Renault, Carlos Ghosn, citat de Bloomberg, informează mediafax.ro
"Cred că 2014 şi 2015 vor fi în cel mai bun caz ani stabili în Europa. Mai realist, am putea vedea o nouă scădere, poate nu atât de puternică precum în anii precedenţi. Nu sunt foarte optimist în privinţa situaţiei din Europa, pentru că nu văd ce va declanşa creşterea, mai ales în industria auto", a afirmat Ghosn, care conduce şi compania niponă Nissan Motor, la care Renault deţine o participaţie de 43%.
La nivel global, piaţa auto va trece de la un record la altul, susţinută de ţările cu economii emergente, a spus el.
Vânzările auto din Europa au scăzut la minimul a 20 de ani în mai, întrucât şomajul din zona euro, la nivelul record de 12,2% în aprilie, a redus cererea.
"Atâta timp cât există o discuţie despre deficite, consider că va fi o greutate mare pe umerii consumatorilor", a declarat Ghosn pentru Bloomberg, adăugând că rămâne sceptic în privinţa creşterii economiei în perioada următoare.
Şeful Renault s-a arătat încrezător că încetinirea economică înregistrată de marile economii emergente, precum China, Rusia, Brazilia şi India, este doar temporară, în timp ce alte ţări din America Latină, Africa şi Asia devin pieţe auto tot mai importante.
Sursa: mediafax.ro