Directorul Rosal Prahova are probleme mari. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice (SICE) din cadrul Poliției Prahova a efectuat marți, 27 iulie, audieri într-un dosar penal. Ancheta vizează mai multe societăți care au lucrat cu Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești în perioada în care Cezar Stoichiciu era director. La audieri a fost chemat  și Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova.

Zilele trecute, ziarul Incomod a publicat un articol în care vorbeam despre o anchetă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești cu privire la fapte de abuz în serviciu săvârșite la CSM Ploiești în ceea ce privește achiziții publice în perioada în care Clubul a fost condus de Stoichiciu. La acel moment, a apărut un document prin care Parchetul solicita o serie de documente de la CSM Ploiești. În respectivul dosar, procurorul de caz a delegat polițiști de la SICE Prahova să efectueze cercetarea.

Legătura dintre directorul Rosal Prahova și CSM Ploiești

Cătălin Ioniță, directorul Rosal Prahova, are o veche prietenie cu Cezar Stoichiciu. Acesta era director al CSM Ploiești în perioada vizată de ancheta de la SICE Prahova. De altfel, o societate controlată de Ioniță, Serviceteam Birotica SRL, a avut mai multe contracte cu CSM Ploiești în acea perioadă.

Serviceteam Birotica SRL apare în acte ca fiind pe numele fratelui lui Cătălin Ioniță, însă, mai multe persoane din anturajul acestora susțin că în realitate firma este controlată de Cătălin Ioniță.

Societatea respectivă a avut contracte de peste 50.000 euro cu CSM Ploiești, bani plătiți pentru mentenanță la aparatele de aer condiționat, imprimante, xeroxuri și calculatoare, într-o perioadă în care instituția era la un pas de un colaps financiar, iar sportivii nu-și primeau salariile. Potrivit unor surse citate de sursa menționată, Stoichiciu l-ar fi favorizat pe Ioniță să obțină respectivele contracte. În plus, după ce n-a mai lucrat la CSM, Stoichiciu a fost recompensat de Ioniță cu o funcție la Rosal, unde Ioniță este director.

Cum au încercat să-i fabrice un dosar penal primarului Ploieștiului

Tot în birourile de la CSM Ploiești cei doi ar fi încercat să-i fabrice un dosar penal primarului Ploieștiului de la acel moment, Adrian Dobre. Acțiunea lor a plecat de la faptul că Dobre începuse să verifice prestarea serviciilor din contractul dintre municipalitate și Rosal și în paralel verifica și evalua activitatea lui Stoichiciu pe care l-a și schimbat din funcție ulterior.

Cei doi s-ar fi dus la DNA, de unde au luat un reportofon, cu care apoi s-au înregistrat din greșeală chiar când vorbeau despre ce contracte să mai facă Serviceteam Birotica cu CSM.

În dosarul fabricat de Ioniță și Stoichiciu, Adrian Dobre a fost audiat ca martor, împotriva sa nefiind adusă nicio acuzație și neexistând nici măcar o suspiciune de comitere a vreunei infracțiuni.