Triou-ul extremist vizat, format din doi bărbaţi în prezent morţi şi dintr-o femeie aflată în detenţie, s-a intitulat "Clandestinitate naţional-socialistă" (NSU) şi este suspectat că a ucis nouă străini, dintre care opt turci, între 2000 şi 2006, precum şi o poliţistă în 2007.
De la descoperirea NSU în noiembrie, Serviciul de Protecţie a Constituţiei (Verfassungsschutz sau VS), agenţia germană de informaţii secrete, se află în centrul atenţiei, iar şeful său, Heinz Fromm, a suferit consecinţele.
Cazul a provocat emoţii puternice în Germania, în special pentru că, ani de zile, anchetatorii, cu VS în frunte, nu au tratat suficient de serios teza crimelor rasiste.
În cadrul unei ceremonii solemne la Berlin, cancelarul Angela Merkel a cerut scuze public familiilor victimelor.
Săptămâna trecută, polemica asupra felului în care a fost condusă ancheta a reînviat, presa relevând că informaţii importante privind NSU au fost distruse de către serviciile secrete germane.
Conform presei, la puţin timp după descoperirea celulei neonaziste, unul din şefii de unitate ai VS ar fi distrus dosare care demonstrau că acest serviciu de anchetă a stabilit contacte cu mediile neonaziste la Thuringe (est), iar anumiţi membri aveau legături personale cu trio-ul de la NSU.
De asemenea, în ultimele săptămâni, Parchetul Federal e eliberat patru suspecţi reţinuţi în cadrul anchetei asupra celulei NSU, apreciind că majoritatea acuzaţiilor reţinute împotriva lor nu au fost suficient construite.
Sursa: Agerpres