În plin proces de restructurare şi cu reţeaua WiMAX în dezvoltare, SNR îşi doreşte aprig licenţa pentru televiziunea digitală, indiferent de modalitatea atribuirii. Cât de fairplay este? Rămas, pentru moment, singura companie care deţine o licenţă WiMAX, Societatea Română de Radiocomunicaţii (SNR) contabilizează deja primele venituri aduse de această tehnologie. Termenul de finalizare a investiţiei de 34 de milioane de euro în reţeaua WiMAX este jumătatea anului vii
În plin proces de restructurare şi cu reţeaua WiMAX în dezvoltare, SNR îşi doreşte aprig licenţa pentru televiziunea digitală, indiferent de modalitatea atribuirii. Cât de fairplay este?
Rămas, pentru moment, singura companie care deţine o licenţă WiMAX, Societatea Română de Radiocomunicaţii (SNR) contabilizează deja primele venituri aduse de această tehnologie. Termenul de finalizare a investiţiei de 34 de milioane de euro în reţeaua WiMAX este jumătatea anului viitor, pentru ca în următoarele şase luni să se ajungă deja la break-even. Cel puţin acesta este planul de business al directorului general al SNR, Marius Popenţiu. În paralel, pe masa de lucru s-a aflat, până zilele trecute, oferta pentru licitaţia de acordare a licenţei pentru televiziune digitală. În cursul acestei săptămâni, procedura a fost anulată de ANCOM. „Documentaţia oricum ne va fi de folos la un moment dat. Procesul se va amâna, nu se va opri“, spune managerul.
După ce Guvernul a luat controversata decizie de decalare a calendarului cu trei ani, sub cuvânt că, din cauza situaţiei economice, ar fi dificil pentru populaţie să cumpere receptoare digitale, mai multe voci din piaţă au afirmat că SNR este singurul favorizat de o eventuală amânare. Cu numai două săptămâni înainte, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a elaborat un proiect de hotărâre de guvern care prevedea ca una dintre licenţele pentru tranziţia la televiziunea terestră digitală să fie atribuită direct SNR, pentru un milion de euro. Proiectul nu s-a concretizat. „Opinia mea este că suntem cei mai în măsură şi cei mai pregătiţi să facem această trecere la televiziunea digitală. Avem două reţele de televiziune în funcţiune în momentul de faţă, iar jumătate din echipamente, cu un efort minim, pot fi upgradate la digital. Sunt echipamente cumpărate cu credite garantate de stat şi ar fi păcat să vină cineva din afară pentru a face acelaşi lucru“, explică Popenţiu.
SNR a obţinut licenţa WiMAX tot prin atribuire directă, fiind, pentru moment, singura companie de pe piaţă care poate furniza acest tip de servicii. „Rompetrol este unul dintre clienţii noştri care deja foloseşte în ţară servicii de comunicaţii furnizate prin WiMAX, dar şi prin satelit, în afara României“, spune Popenţiu. Serviciile sunt deja disponibile în 56 de oraşe din ţară, conform obiectivelor primite odată cu licenţa. Ceea ce nu prea este pe placul managerului. „Oraşele vizate de licenţă nu sunt neapărat ce ne dorim noi din punctul de vedere al acoperirii. Ne obligă să acoperim marile aglomerări urbane, unde este prezentă şi fibra optică, cu care noi nu putem concura din punctul de vedere al preţului şi nici al capacităţii de transport“, explică el. Ca urmare, a încercat să direcţioneze cât mai mult serviciile spre periferiile oraşelor, cartierele rezidenţiale şi zonele industriale.
Problemele SNR: radioul public şi TVR
20% din veniturile SNR sunt aduse de serviciile de comunicaţii electronice, iar ponderea va creşte pe măsură ce reţeaua WiMAX se va extinde
Conform bugetului pentru anul acesta, SNR urmează să obţină un profit brut de 554.790 lei, după doi ani de pierderi
De vânzare sau nu?
SNR va fi vândută după ce operatorul „va fi pus pe picioare“, proces care ar putea avea loc peste trei ani, la finele programului de restructurare şi reorganizare, declara ministrul comunicaţiilor, Gabriel Sandu, la sfârşitul lunii mai. „Referitor la vânzare, nu am de la acţionarul principal o astfel de informaţie. Dimpotrivă, ştiu că nu există o asemenea intenţie“, susţine Marius Popenţiu. Disensiuni între cei doi? Nici vorbă. „Avem o relaţie foarte bună, gândim ca manageri, comunicarea este foarte bună, dânsul ne sprijină toate demersurile.“