Şeful Societe Generale crede că pieţele vor rămâne volatile în următorii doi ani

Directorul general de la grupul bancar francez Societe Generale, Frederic Oudea, a estimat miercuri că pieţele vor rămâne volatile în următorii doi ani, pe măsură ce guvernele europene vor implementa în mod progresiv reformele necesare pentru a reduce datoria publică şi a stimula creşterea, transmite Dow Jones Newswires.

"Trebuie să fim conştienţi că pieţele vor rămâne volatile timp de un an, însă eu cred că timp de doi ani’, a declarat Frederic Oudea, care este şi preşedintele Federaţiei băncilor franceze, pentru postul de radio BFM. "Statele europene trebuie să arate pieţelor că au intrat pe o traiectorie virtuoasă", a adăugat Oudea.

Întrebat dacă există o bancă franceză care are de gând să ramburseze anticipat creditele ieftine pe trei ani oferite de Banca Centrală Europeană în lunile decembrie şi februarie, Oudea a spus că această dezbatere este una prematură. "Este prematur să vorbim despre rambursare. Vom vedea peste 12-18 luni cum stau lucrurile în Europa. Atunci ar putea fi posibil să vorbim de rambursare", a declarat CEO al Societe Generale.

De asemenea, Frederic Oudea a apreciat că nu crede că este necesară o a treia operaţiune de refinanţare pe termen lung. "Graţie celor 1.000 de miliarde de euro cred că sistemul bancar european şi-a asigurat finanţarea necesară pentru următoarele 18 luni până la doi ani. Astfel încât nu cred că ar fi util în prezent să avem o a treia operaţiune de refinanţare pe termen lung", a spus Oudea.

Grupul Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro. Grupul are peste 160.000 de angajaţi în toată lumea, pe trei activităţi cheie: Retail banking şi servicii financiare, Global Investment Management & Services, Corporate & Investment Banking.

În România, BRD-Groupe Societé Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor şi are cea de-a doua capitalizare bursieră la Bursa de Valori Bucureşti.
Sursa: Agerpres