Şeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu, efectuează o vizită în SUA. Cu cine se va întâlni

Sursă: Dreamstime

Ministerul Apărării Naţionale vine cu noi informații. Sursa citată anunță că șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, efectuează în perioada 12-18 iulie o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

Ministerul Apărării Naţionale precizează că în timpul vizitei oficiale, generalul-locotenent Daniel Petrescu se va întâlni cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA, generalul Mark A. Milley, dar şi cu alţi oficiali militari NATO şi americani de rang înalt.

De menționat este faptul că, vizita oficialului român se încadrează în acţiunile de consolidare a cooperării cu Statele Unite în domeniul apărării.

SUA și România au nevoie de relații solide

Potrivit MApN, relațiile solide dintre militarii români și cei americani sunt o componentă vitală a acestui Parteneriat Strategic.

„Relaţiile solide şi dinamice de colaborare dintre militarii români şi americani reprezintă o componentă vitală a Parteneriatului Strategic, care urmăreşte consolidarea securităţii României şi promovarea ţării noastre ca vector de stabilitate în Europa de Sud-Est”, precizează MApN.