Șeful Statului Major al Apărării, gen. Daniel Petrescu, s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele Comitetului Militar al NATO, amiralul Robert Bauer. În cadrul întâlnirii, Daniel Petrescu a declarat că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) rămâne pentru România pilonul de bază al politicii noastre de securitate.
NATO, pilonul de bază al securității României
„Amiralul Bauer păşeşte pe un teritoriu cu o populaţie care are un profund sentiment de apartenenţă la spaţiul euroatlantic. Acest sentiment al apartenenţei este mai important ca oricând. Am crescut capacitatea defensivă a scutului NATO în România”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.
Totodată, gen. Daniel Petrescu a adăugat că în prezent există în România peste 30 programe de înzestrare ale Apărării, una dintre priorităţi fiind înzestrarea capabilităţilor pentru forţele navale.
Robert Bauer: Rusia nu se va opri
La rândul său, amiralul Robert Bauer a ținut să sublinieze că România şi-a demonstrat dedicarea „din prima zi în care a aderat la Alianţă. Aţi dovedit că înţelegeţi adevărata valoare a apărării colective.
Trebuie să continuăm să susţinem Ucraina atât cât este nevoie. Dacă Rusia va înfrânge Ucraina, nu se va opri.”
România joacă un rol important în securitatea Europei
Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţă Internă, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, că atunci când o ţară cheltuie peste 2% din PIB, securitatea cibernetică este un alt element foarte important.
”Am discutat în detaliu cu premierul, desigur toată lumea ştie că există un război pe continentul nostru şi ca orice război întotdeauna este nesigur, dar acesta este un război care are o semnificaţie imensă pentru noi.
Am hotărât împreună, cele 27 de state membre, să facem tot ce putem pentru a sprijini cererea guvernului ucrainean şi a ministrului ucrainean al apărării. De la începutul războiului întotdeauna am hotărât sa fim prezenţi la cererea şi la îndemnul ucrainean”, a spus comisarul european.
De asemenea, Thierry Breton a ținut să menționeze că este foarte important să furnizăm la cererea Ucrainei, în termen de muniţie şi capacităţi.
„Pentru industria de apărare avem din fericire ce ne trebuie ca să construim industria de apărare în Europa, din nou, dar trebuie să o facem împreună iar acum am decis că trebuie să facem tot ceea ce trebuie pentru a creşte capacitatea de apărare, incluzând să punem câţiva bani pentru a crea noi linii care să se asigure că putem lucra pe blocaje, pentru a creşte drastic capacităţile noastre de apărare şi o vom face.”, a mai spus Thierry Breton.