Selecție la Kremlin. Cine va candida împotriva lui Putin

Mutări la Kremlin! Cu un an înaintea alegerilor prezidențiale din Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, declara, luna trecută, pentru The New York Times că președintele Vladimir Putin „va fi reales cu peste 90% din voturi”.

Până atunci, Kremlinul a început să facă selecția celor care vor candida împotriva președintelui Putin, în primăvara anului viitor, a informat site-ul de știri independent a Meduza, citând două surse anonime, apropiate Administrației Prezidențiale, relatează The Moscow Times.

Cine sunt cei care vor candida la alegerile de anul viitor

Până acum, Kremlinul a dat OK-ul pentru reprezentantul Partidului Comunist, Ghenadi Ziuganov (79 de ani), și liderul Partidului Liberal Democrat, Leonid Slutski, 55 de ani. Cei doi sunt candidați „siguri”, care ar asigura marja mare de victorie a lui Putin pe fondul războiului Rusiei din Ucraina, scrie site-ul Meduza.

„Fără candidați politici cu trecut obscur, pe 17 martie 2024, când sunt programate să aibă loc alegerile prezidențiale din Rusia”, a declarat una dintre sursele de la Kremlin pentru Meduza.

Vârsta lui Putin reprezintă o provocare cheie pentru eforturile Kremlinului

Vârsta lui Putin (70 de ani) reprezintă o provocare cheie pentru eforturile Kremlinului de a câștiga o cotă de voturi de 80% și o prezență de 70% la vot, a spus publicația, menționând că sondajele arată că vârsta președintelui rus este unul dintre lucrurile pe care rușii nu l-ar mai agrea. Potrivit unui sondaj Russian Field realizat încă din primăvară, vârsta este al treilea cel mai popular răspuns la întrebarea ce le „displace” rușilor la președintele în exercițiu.

În vreme ce anumite persoane din administrația prezidențială se referă la Putin, în vârstă de 70 de ani, ca la un „bunic”, Kremlinul se confruntă acum cu o alegere grea: cea între un concurent de 55 de ani și unul de 39 de ani – candidatul Noului Popor (NP). Kremlinul ar dori ca partidul să îl nominalizeze pe președintele său, omul de afaceri Alexei Nechaev.

„Un candidat tânăr și activ îi poate determina pe alegători să se gândească la vârsta președintelui”, scrie Meduza. „Va fi un contrast nefavorabil”, susține sursa.

Serghei Mironov, șeful partidului de stânga „O Rusie Justă – Pentru Adevăr”, a renunțat la cursa din 2024

Oficialii de la Kremlin ar fi început să îl trateze diferit pe Putin după ce a împlinit 70 de ani. Dacă sursele Meduza obișnuiau să-l numească pe președintele în exercițiu „primul”, „șeful”, „supremul” sau „tata”, acum îi spun frecvent „bunicul”.

Serghei Mironov, șeful partidului de stânga „O Rusie Justă – Pentru Adevăr”, a renunțat deja la cursa din 2024 și a spus că formațiunea sa va sprijini realegerea lui Putin.

Aflat de peste două decenii la putere în Rusia, Vladimir Putin este așteptat să își declare candidatura pentru un al cincilea mandat. Modificările aduse Constituției Rusiei în 2020 îi permit să rămână președinte până în 2036.