1,3 miliarde de dolari la 32 de ani: Selena Gomez nu are niciun motiv să se plângă din punct de vedere financiar. Iată cum şi-a făcut averea tânăra cântăreaţă şi actriţă.
Selena Gomez, pe lista miliardarilor la numai 32 de ani
Selena Gomez a intrat în rândul miliardarilor la 32 de ani, cu o avere de 1,3 miliarde de dolari, conform Bloomberg. Cea mai mare parte a averii sale provine din succesul Rare Beauty, brandul de machiaj pe care l-a lansat acum cinci ani.
Jurnaliştii Bloomberg au plasat-o vineri, 6 septembrie, pe Selena Gomez pe lista vedetelor care au trecut de 1 miliard de dolari avere.
Gomez deține o participație în companie estimată la peste 1 miliard de dolari. Datorită acestui succes, a ajuns să fie una dintre cele mai tinere femei bogate „self-made”, alături de Taylor Swift și Rihanna.
Rare Beauty, cunoscut pentru produse precum fardul de obraz lichid și luciul de buze, a înregistrat vânzări de 400 de milioane de dolari în ultimul an.
Pe lângă afacerea sa, Gomez a câștigat zeci de milioane de dolari din parteneriate cu Louis Vuitton, Coach și Puma. De asemenea, a încasat peste 6 milioane de dolari pe sezon pentru rolul din serialul „Only Murders in the Building”, produs de Hulu, care a fost recent reînnoit pentru un al cincilea sezon.
Deși cariera sa în muzică și televiziune a fost marcată de succes și de nominalizări la premiile Emmy și Grammy, acestea reprezintă doar o mică parte din averea ei, conform Bloomberg.
A devenit în 2023 cea mai urmărită femeie din lume pe Instagram
Născută în Texas, Gomez și-a petrecut aproape trei decenii în lumina reflectoarelor, aducând în atenția publicului nu doar realizările sale, ci și problemele de sănătate, precum lupusul și tulburarea bipolară.
Anul trecut, Selena Gomez a devenit cea mai urmărită femeie din lume pe Instagram, cu peste 424 de milioane de urmăritori, depășindu-le pe Taylor Swift și Kylie Jenner.
Într-un interviu acordat BBC acum aproape un deceniu, vedeta reflecta asupra carierei sale, spunând în glumă: „Este ciudat că sunt aproape două decenii… sunt prea bătrână?”
Artista a spus totuşi atunci că își dorește să realizeze și mai mult în viitor.
„Știi ce e o nebunie, că de multe ori nici nu simt că am început”, a adăugat Gomez.