Semnul de circulație care îi încurcă pe mulți șoferi. Este vorba despre săgeata portocalie pe fond alb cu o margine neagră, care se găsește doar pe autostrăzile din Germania.

Aceasta (n.red. Oranger Pfeil) se numește săgeată de ocolire sau de deviere. Totodată, este un indicator rutier care are rolul de a ghida fluxul de trafic.

Semnul de circulație indică trasee ocolitoare

Semnul indică trasee ocolitoare în cadrul sistemului de autostrăzi. În cazul în care cea mai scurtă rută către o destinație de lungă distanță este blocată sau aglomerată, un ocol marcat cu portocaliu duce la aceeași destinație prin alte autostrăzi.

Astfel, șoferii care întâlnesc acest semn vor înțelege că există alternative cu trafic semnificativ mai mic. Sfârșitul ocolului este indicat de o săgeată portocalie tăiată.

indicator auto germania
SURSA FOTO: 24auto.de

Potrivit 24auto, condiția de bază pentru săgeata portocalie este o rețea suficient de densă de autostrăzi. Regiunea metropolitană Rin-Ruhr este un astfel de exemplu. În această locație, săgeata de deviere este abundentă.

Trebuie menționat că săgeata portocalie arată doar o recomandare de traseu. Astfel, nu este obligatorie. Conform Regulamentului de circulație rutieră (StVO), șoferii nu sunt obligați să urmeze săgeata portocalie.

În cazul în care nu urmează săgeata de deviere, aceștia nu încalcă regulile de circulație rutieră.

Autoritățile din România au de gând să modifice Codul Rutier

În altă ordine de idei, amintim că autoritățile din România au de gând să modifice Codul Rutier. Demnitarii au propus un proiect legislativ menit să aducă amenzi severe pentru pietonii care traversează strada cu ochii în telefon sau purtând căști, schimbând astfel regulile din Codul Rutier.

Inițiativa aduce cu sine controverse și opinii împărțite cu privire la eficacitatea acestei măsuri și gradul de pericol pe care îl reprezintă aceste obiceiuri.

Potrivit noilor propuneri de modificare a Codului Rutier, pietonii care folosesc telefonul, căștile sau camerele de fotografiat în timp ce traversează pe trecerea de pietoni ar putea fi amendați cu sume care ating și 435 de lei.

Această schimbare a venit în contextul a peste 80 de accidente grave în care au fost implicați pietonii în Capitală în 2022. Cifrele au determinat necesitatea unei abordări mai stricte în ceea ce privește siguranța în trafic, potrivit inițiativei.