„Gorunul lui Zian, plantat de Părintele Arsenie Boca (Zian Boca) împreună cu colegii săi, absolvenții anului 1929 ai Liceului Avram Iancu din Brad, s-a prăbușit in cursul zilei de 10 decembrie 2021. Gorunul era uscat de mai multi ani, probabil din cauze naturale sau din cauza unor infiltrații de la un rezervor vechi de combustibil aflat in apropiere”, a scris edilul Florin Cazacu.

Autoritățile din Brad vor să îi dea lemnului o nouă întrebuințare, care să amintească de călugărul Arsenie Boca.

„Intenția conducerii liceului, a administrației publice locale în colaborare cu biserica și a unui grup de credincioși este de a se confecționa din lemnul recuperat cel puțin doua troite, care să fie amplasate una la Mănăstirea Prislop și una în curtea liceului, pe locul unde a fost gorunul”, a mai transmis primarul.

Cum a fost plantat arborele?

Unul dintre foștii săi colegi de liceu, preotul Petru Boldor, a relatat împrejurările în care arborele a fost plantat în curtea liceului.

„Era în primăvara anului 1929, de 10 mai, după o serbare în piaţa oraşului, când promoţia de absolvenţi din acest an, în frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se deplasează în curtea liceului pentru a sădi un stejar, ca un simbol al biruinţei, intrat în tradiţia poporului român.

Mă pregăteam să iau puietul, când dirigintele mă opreşte: «Nu Boldor, ci Boca Zian plantează pomul». M-am uitat cu ciudă la diriginte şi cu aceeaşi ciudă mi-am înfipt degetele în rădăcinile puietului. Zian ţinea şi scutura puietul să se taseze pământul, eu îl presam, apoi fiecare coleg stropeşte cu stropitoarea la rădăcină, după care l-am legat de tutore. Cu toţii atunci am hotărât ca stejarul plantat să poarte numele Gorunul lui Zian, şeful promoţiei de absolvenţi a liceului.

El s-a dezvoltat frumos, ca un simbol al vigorii, al trăiniciei, al frumuseţii, al înălţimii idealului spiritual şi moral pe care educatorii noştri ni le-au insuflat, ca să facă din noi caractere tari, puternice, personalităţi proeminente în slujba patriei şi neamului”, a povestit preotul, pentru Ziarului Hunedoreanului.