Conform documentului menționat, Ford va ieși din toate domeniile de activitate pe piețele din Japonia și Indonezia, incluzând aici închiderea de showroomuri, oprirea importurilor și vânzărilor de vehicule Ford și Lincoln. Această situație care a alarmat întreaga industrie auto și a ridicat semne de întrebare în privința situației financiare a gigantului american a reieșit dintr-un e-mail trimis de Dave Schoch, președintele operațiunlor Ford din zona Asia-Pacific, către toți angajații din regiune.

Același oficial menționează că cercetarea-dezvoltarea de noi produse realizată în zonă va fi și ea stopată și mutată la alte divizii din lume.

Între promisiuni și fapte

Gigantul Ford Motor Co. deține o unitate de producție și în România. Preluarea fostei uzine Daewoo – anterior producătoare a modelelor Oltcit – de către gigantul american Ford a fost privită de toți românii ca o revenire a Doljului în lumea bună a producătorilor auto. Fabrica a fost cumpărată, în 2007, cu 57 de milioane de euro. Din nefericire, de-a lungul timpului, această investiție nu și-a arătat decât parțial avantajele generând mai întâi un val de entuziasm și, mai apoi, un lung șir de dezamăgiri. Asta în ciuda faptului că oficialii Ford au ținut să menționeze întotdeauna că proiectul de la Craiova este unul viabil. Cert este că, după ani lungi de retehnologizare și integrare în programul de producție Ford, uzina a asamblat temporar modelul Transit Connect și, din 2012, monovolumul B-Max. Din nefericire, acesta din urmă are un succes limitat de piață. Anul trecut, au fost produse la Craiova doar circa 50.000 de astfel de autoturisme, mult sub capacitatea reală a uzinei. În schimb, producția de motoare EcoBoost merge destul de bine. Astfel, Ford a ajuns să obțină cea mai mare cifră de afaceri din județ, 4 miliarde de lei, în 2014. Totodată, producătorul auto este și cel mai mare angajator din Dolj.

Din 2015, tot la Craiova au început să fie produse în secția de presaj repere pentru modelele Galaxy și C-Max exportate apoi către fabrica Ford din Valencia. Pentru viitor, oficialii Ford au promis intrarea în fabricație a unui nou model Ford menit să ducă uzina de vehicule mai aproape de capacitatea instalată, însă o decizie în această privință întârzie. Deloc plăcută pentru angajații Ford – tot mai puțini – cât și pentru autoritățile locale și centrale, dar și pentru producătorii de componente sosiți odată cu preluarea uzinei din Craiova de către americani, această situație pare a avea un final fericit în următoarea perioadă. În 2016, este așteptat un anunț al Ford în privința modelului ales pentru Craiova, însă intrarea efectivă în producție nu se va putea petrece mai devreme de 2017 sau chiar 2018. Cert este că principalul candidat pentru a purta inscripția „made in Romania“ este micul SUV EcoSport, asamblat deocamdată pentru piața europeană în India.

 

Citește și: 

Substanță și contrast