Directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad, Marinel Henteş, a declarat, că instituţia a primit notificări de concedieri colective de la câteva companii.
Mai multe companii care au puncte de lucru în judeţul Arad au anunţat autorităţile locale cu privire la închiderea activităţilor sau relocarea acestora, astfel că angajaţii vor fi trimişi în şomaj, fiind vorba de peste 550 de persoane.
Două dintre companiile care şi-au anunţat închiderea activităţilor sunt cu profil textil. Cea mai mare dintre ele, o fabrică de lenjerie de corp din Zona Industrială Curtici-Arad, a anunţat închiderea punctului de lucru şi concedierea a 254 de angajaţi încă de luna trecută.
Totodată, o fabrică de articole îmbrăcăminte a anunţat concedierea a 59 persoane din luna martie, iar o companie din domeniul comerţului a trimis în şomaj 17 angajaţi.
De asemenea, alte câteva companii au anunţat concedieri colective la punctele de lucru din judeţul Arad, la acestea fiind afectate 246 de persoane din domeniile transport, fabricarea mobilei, servicii de alimentaţie, comerţ cu maşini şi echipamente sau activităţi de intermediere monetară.
„În vederea realizării serviciilor de preconcediere, angajatorii aflaţi în situaţiile prevăzute la art. 49 din Legea 76/2002 sunt obligaţi să înştiinţeze agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare emiterii deciziilor de concediere”, a precizat Henteş.
Directorul executiv al AJOFM Arad spune că persoanele concediate îşi vor găsi alte locuri de muncă, pentru că în judeţ există disponibile peste 2.000.
„Subliniem faptul că în judeţul Arad există cerere de forţă de muncă din partea angajatorilor, fiind disponibile în acest moment 2.275 de locuri de muncă vacante în diverse meserii, astfel că persoanele disponibilizate au posibilitatea de a se reintegra uşor pe piaţa forţei de muncă”, a spus Marinel Henteş.
În ultimii ani, reprezentanţii mai multor companii care activează în judeţul Arad, mai ales din domeniile automotive sau fabricării materialului rulant, au declarat că nu găsesc forţă de muncă calificată, din cauza ratei mici a şomajului din vestul ţării.
De altfel, şi primarul oraşului Curtici, Bogdan Ban, a declarat pentru AGERPRES că „toţi reprezentanţii companiilor care activează în Zona Liberă s-au plâns în ultimii ani de faptul că nu găsesc forţă de muncă, iar personalul nu este stabil, fiind un rulaj foarte mare de muncitori între fabricile din judeţ”.
La finele lunii decembrie 2018, în evidenţele AJOFM Arad se aflau 2.901 şomeri, iar rata şomajului în judeţ era de 1,36%, uşor mai mică decât în luna anterioară. AGERPRES