O asociație a farmaciilor independente a atras atenția, luni, 31 octombrie, asupra faptului că, în plin sezon rece, în România lipsesc antibioticele, în special cele destinate copiilor.
Asociației Farmaciilor Independente Ethica (organizație care reunește farmacii din 31 de județe și din București) a informat prin mediul unui comunicat despre lipsa de reacție a autorităților la absența antibioticelor de pe piața din România, în special a celor pentru copii.
„Odată cu începerea școlii și întoarcerea copiilor în colectivități, suprapuse peste sezonul rece, infecțiile respiratorii acute sunt din ce în ce mai întâlnite și realitatea cruntă este că nu avem cu ce să tratăm copiii care au nevoie de antibiotic. Vorbim de cazuri concrete de copii care se recuperează foarte greu sau necesită internare pentru că banalele antibiotice, în special siropuri sau suspensii orale de uz pediatric, nu se găsesc. Este o situație extrem de gravă, iar noi ca farmaciști ne vedem neputincioși în a o rezolva”, a declarat Cristina Pavel, președintele asociației.
Asociația solicită Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului remedierea situației
Conform declarațiilor făcute de Cristina Pavel, pacienții sunt deseori nevoiți să se întoarcă la medic pentru a li se schimba tratamentul din cauza lipsei produselor. De asemenea, aceștia sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri în speranța că vor găsi medicamentele necesare pe stocul vreunei farmacii.
„Probabil, dacă situația nu se rezolvă, vom vedea mult mai multe cazuri agravate, mult mai mulți copii la urgențe sau internați în spital pentru afecțiuni care puteau fi tratate acasă. Autoritățile trebuie să fie informate și trebuie să ia măsuri pentru minimizarea efectelor acestei crize și pentru a readuce pe piața din România cantitățile necesare de antibiotice”, a mai spus Cristina Pavel.
Asociația solicită Ministerului Sănătății și Agenției Naționale a Medicamentului, să rezolve această situație gravă cu care părinții copiilor se confruntă și care poate genera efecte în sănătatea acestor copii pe termen lung.
Asociația a amintit și despre medicamentele de uz pediatric care lipsesc de pe piață
Reprezentanții organizației atrag atenția faptului că carbamazepina este un alt produs care lipsește în ultima perioadă de pe rafturile farmaciilor. Acest medicament are un impact semnificativ asupra persoanelor care suferă de afecțiuni din sfera neurologică sau psihiatrică.
Asociația a amintit și despre medicamentele de uz pediatric care lipsesc de pe piață sau se găsesc în cantități insuficiente (în special sub formă de sirop sau suspensie orală): amoxicilină cu acid clavulanic, cefuroximă, cefaclor, cefalexină, claritromicină, fenoximetilpenicilină, chiar și ibuprofen sirop.