Semnal de alarmă: Românii aruncă foarte multă mâncare. O companie de salubritate activă și în zona de reciclare a dezvăluit care sunt alimentele care ajung în cantitate mare la gunoi.
Compania atrage atenția că nu este nevoie de un efort prea mare pentru a reduce semnificativ cantitatea de mâncare aruncată.
Semnal de alarmă: Românii aruncă foarte multă mâncare. Un obicei păgubos
Mâncarea gătită, fructele şi legumele, pâinea, laptele şi brânza sunt cele mai irosite şase tipuri de alimente în România, o parte dintre acestea ajungând cel mai frecvent la gunoi, arată un studiu realizat de o companie de salubritate, activă şi pe zona de reciclare şi colectare separată.
Potrivit sursei citate, în ultimul an românii au gătit cu cel puţin 30% mai mult faţă de anul 2019, din cauza perioadelor lungi petrecute acasă, iar acest lucru a generat şi mult mai multe deşeuri alimentare.
„Din păcate, obiceiul nostru de a cumpăra „ca să fie în casă” este de multe ori păgubos pentru bugetul de familie. Întotdeauna, când se găteşte prea mult sau prea variat, o parte din acele tipuri de mâncare ajung negreşit la gunoi.
Aşa se explică statisticile care arată că din totalul alimentelor pe care le aruncăm, 24% reprezintă hrană gătită, 24% fructe, 21% legume şi 20% pâine”, susţine Bogdan Constantinescu, managerul companiei de salubritate.
Cel mai mare consum de pâine din Europa
Acesta precizează că România înregistrează cel mai mare consum de pâine din Europa, care ajunge la o medie anuală de 96 de kilograme, pe persoană, faţă de Spania, cu o medie de 51 de kilograme/persoană, după cum arată un studiu recent realizat de Eurostat.
„Este adevărat că la noi preţul pâinii este cu aproape 50% mai mic decât media europeană, însă nu ar trebui să cumpărăm mai mult decât este necesar sau, atunci când facem acest lucru, să învăţăm să păstrăm ori să refolosim acest aliment.
Nu este normal ca 20% din pâinea pe care o cumpărăm, să ajungă printre deşeuri”, explică specialistul în reciclare şi colectare separată, care a întocmit o listă cu cele mai irosite 6 alimente şi câteva sfaturi despre cum să le consumăm, fără să ne supraalimentăm.
Astfel, în cazul mâncării gătite, 24% din hrana pe care o preparăm ajunge să se descompună în gropile de gunoi, în loc să fie preparată în vase mai mici sau pusă la păstrare la congelator, când se constată că este prea multă.
În cazul mâncării gătite, câteva caserole pot fi soluţia ideală de păstrare pentru mai mult timp. Metoda se poate aplica în cazul oricărui preparat gătit, de la ciorbă, la friptură sau legume.
Fructele, al doilea cel mai irosit aliment
În ceea ce priveşte fructele, al doilea aliment cel mai irosit, în fiecare an sunt aruncate milioane de fructe alterate înainte de a fi consumate.
„Pentru a le face să dureze mai mult, atunci când cumpăraţi mai mult decât e necesar, depozitaţi-le, curate şi uscate, într-un loc rece, întunecat şi bine ventilat, încercând să le aşezaţi astfel încât să nu se atingă unul de celălalt.
Mai mult decât atât, le puteţi transforma în sucuri naturale, pe care le puteţi consuma proaspete sau le puteţi congela”, recomandă specialistul în reciclare.
La capitolul legume, zeci de tone de cartofi ajung anual la gunoi, în condiţiile în care variantele de preparare şi de păstrare ale acestuia sunt foarte numeroase. Spre exemplu, cartofii trebuie ţinuţi într-un loc întunecat, ca să reziste mai mult.
Dacă au deja câteva săptămâni sau chiar luni, pot fi preparaţi, apoi congelaţi în porţii. Mai mult, există prăjituri din cartofi şi tot felul de piureuri sau bulete, care se pot face adăugând doar câteva ingrediente uzuale. Cartofii mai pot fi fierţi şi apoi tăiaţi felii şi congelaţi.
De asemenea, peste 240 de milioane de felii de pâine sunt aruncate în fiecare an, în condiţiile în care pâinea se păstrează foarte bine îngheţată sau prăjită sub formă de crutoane, pentru supă.
În plus, orice pâine uscată poate fi transformată în pesmet pentru şniţele, găluşte cu prune ori budinci.
Risipă uriașă de lapte
În ceea ce priveşte laptele, statistici realizate la nivel european arată că peste 5 milioane de pahare de lapte sunt vărsate în canalizare, în fiecare an, cu toate că şi acest aliment poate fi utilizat în multe feluri înainte de a se strica.
Laptele este ideal de inclus într-un smoothie de fructe pentru micul dejun, într-un sos alb sau în budinci. Mai mult, poate fi transformat foarte uşor în lapte bătut, sau se obţine din el caş proaspăt. Proaspăt, poate fi păstrat foarte bine şi la congelator.
Brânza este, de asemenea, un aliment aruncat frecvent, doar pentru că îşi schimbă culoarea sau mirosul. Aceasta, în ciuda faptului că poate fi utilizată în multe preparate, chiar şi atunci când nu mai are prospeţimea de la început.
Învelişul uscat sau îngălbenit poate fi curăţat şi brânza poate fi utilizată apoi la gătit, în paste, sosuri bechamel sau preparate gratinate. În plus, majoritatea brânzeturilor pot fi congelate fără să îşi schimbe textura după dezgheţare.
Compania de salubritate Brai-Cata Brăila are ca principal obiectiv prestarea serviciilor de salubritate pe piaţa locală, în prezent deservind localităţi din judeţele Brăila, Vâlcea, Gorj, Prahova, Timiş, Hunedoara, Caraş-severin, Galaţi şi Bucureşti.