Agenția Europeană de Mediu a publicat recent raportul „State of Water” („Starea apelor”) în care estimează că numai 40% dintre apele de suprafață europene sunt în prezent sănătoase.
Acest lucru arată că statele membre nu și-au luat în serios angajamentul legal de a pune în aplicare legislația UE privind apa pentru a obține o stare bună pentru corpurile de apă din Europa, potrivit unui comunict de presă al WWF (World Wide Fund for Nature).
„Starea apelor dulci din Europa este șocantă. Concluziile nu sunt surprinzătoare, totuși, având în vedere faptul că statele membre se învârt în jurul angajamentelor legale asumate în conformitate cu legislația UE privind apa, de aproximativ două decenii. Guvernele au evitat atingerea obiectivelor obligatorii din punct de vedere legal și au permis deteriorarea în continuare a râurilor și a lacurilor folosind, de multe ori și chiar în mod abuziv, diverse derogări prevăzute de Directiva Cadru Apă. Este absurd faptul că derogările par să fi devenit o normă în punerea în aplicare a legislației”, a declarat Andreas Baumüller, Director al Departamentului de Resurse Naturale la Biroul de Politici Europene al WWF.
Raportul EEA oferă o imagine de ansamblu clară și cuprinzătoare a stării ecologice a peste 130.000 de surse de apă din UE – de la râuri, zone umede, lacuri și estuare, până la apele subterane și costiere. Expune, de asemenea, presiunile principale asupra acestor resurse, de la agricultură, până la construcția de structuri nenumărate pentru apărarea împotriva inundațiilor, navigație, generarea de hidroenergie și poluarea chimică.
În întreaga UE, ecosistemele de apă dulce s-au deteriorat într-un ritm alarmant, iar acest lucru face parte dintr-o tendință globală.
În Europa Centrală, starea apelor este deosebit de proastă în multe țări precum Germania, Țările de Jos și Belgia, care au o densitate mai mare a populației și o agricultură mai intensă. Aici, majoritatea corpurilor de apă încă nu reușesc să atingă o stare ecologică bună.
În încercarea de a anula decenii de abuz, statele membre ale UE s-au angajat în 2000 să protejeze și să refacă aceste ecosisteme prin adoptarea Directivei Cadru Apă – o directivă puternică și ambițioasă care abordează toate presiunile identificate asupra resurselor noastre de apă într-o manieră holistică și obligă țările să obțină o stare bună pentru corpurile de apă din Europa până în 2015 și cel mai târziu până în 2027. Constatările de astăzi arată, în mod evident, că această directivă nu este pusă în aplicare pe teren.