Semnal de alarmă tras de medici: Cazurile de gripă au explodat! Niciodată nu am avut atâția

răceală

Sursă: Dreamstime

Un medic specialist atrage atenția asupra tot mai multor cazuri de gripă în rândul copiilor. De asemenea, acesta le transmite părinților să fie responsabili și să anunțe la școală sau grădiniță în cazul în care copilul lor are gripă pentru a simplifica lucrurile și pentru alți copii care s-ar putea îmbolnăvi.

Medicul specialist de medicină de familie Egri Eduard este îngrijorat de numărul tot mai mare de cazuri de gripă în rândul copiilor. Acesta scrie într-o postare pe contul său de Facebook că într-o singură zi a avut cinci cazuri, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum.

„Azi 5 cazuri gripă tip A la copii, niciodată nu am avut atâția copii diagnosticați cu gripa într-o zi”, a transmis medicul.

Acesta spune că durerile de cap, de mușchi, febră înaltă, senzația de oboseală extremă, alături de simptomele respiratorii, tusea, secrețiile nazale, strănutul ne poate duce cu gândul la gripă.

„Foarte important este să ne testăm pentru a putea iniția cât mai repede tratamentul specific, antiviral. Importantă este odihna, hidratarea și antitermicele la nevoie. Nu se tratează cu antibiotice!”, a mai spus Egri Eduard.

Părinții să fie responsabili și să anunțe

De asemenea, acesta atrage atenția părinților să fie responsabili atunci când copiii lor sunt bolnavi și să anunțe acest lucru. În acest mod este simplificată procedura și pentru ceilalți copii în cazul în care se îmbolnăvesc.

„Cât de simplu ar fi ca tu, părinte responsabil, să anunți pe ceilalți părinți ai copiilor din grupa, clasa sau echipa sportivă a copilului tău că există o problemă, astfel în caz de îmbolnăvire a celorlalți copii lucrurile s-ar simplifica, analizele ar merge țintit iar medicul ar avea deja informații anamnestice prețioase (ex. tratamentul pentru gripă trebuie inițiat cât mai repede, iar în plus de asta există inclusiv tratament profilactic al contacților)”, a scris medicul într-o altă postare.

Egri Eduard este revoltat că acest lucru nu se întâmplă și se află foarte târziu despre un focar în grădinițe sau școli.

„Dar tu nu, nu anunți, nu îți pasă de ceilalți care poate află după zile bune din alte surse că există un focar sau chiar prin îmbolnăvirea propriului copil, dar nici grădiniței/școlii/clubului nu îi place să anunțe din alte motive pentru că trebuie să ia măsuri”, a conchis acesta.