Semnal dur al Poloniei. Riscă să se despartă juridic de UE

Polonia

SURSA Foto: Dreamstime

Mesaj categoric pentru Uniunea Europeană. Avocatul poporului din Polonia, Adam Bodnar, a criticat dur Uniunea. În opinia sa, aceasta reacționează prea lent la încălcările principiilor statului de drept. Totodată, el a lansat un avertisment categoric, subliniind că Polonia riscă să devină „nedemocratică”.

Avocatul poporului din Polonia, Adam Bodnar a avertizat, într-un interviu, că Polonia riscă să devină „nedemocratică”. Potrivit acestuia, populiștii aflați la guvernare „încearcă să sistematic să blocheze sau să preia mecanisme suplimentare de putere”. El a acordat interviul după ce în aprilie, Curtea Constituțională i-a ordonat să demisioneze în decurs de câteva săptămâni.

Partidul Legea și Justiția (PiS), aflat la putere din 2015, „marginalizează Parlamentul și controlează în mare parte Curtea Constituțională, parchetul, mass-media publică, precum și anumite instituții judiciare”, a spus el.

Comisia Europeană încearcă ani de zile să oprească derapajele de la principiile democratice, care se înmulțesc în Polonia și Ungaria.

Semnal dur al Avocatului Poporului din Polonia

În opinia lui Bodnar, încercările actualei Comisii Europene, condusă de Ursula von der Leyen, de a ajunge la un compromis cu guvernanții de la Varșovia „nu au adus nimic bun”: guvernul a profitat pentru a „introduce și a consolida schimbările care depășesc limitele acceptabile, în tentativa de a-și subordona sistemului judiciar”, a adăugat el.

La sfârșitul acestei luni, Curtea Constituțională se va ocupa de decizii privind Polonia, luate de Curtea Europeană de Justiție (CEJ), decizii care contravin unor părți cheie din controversatele reforme judiciare ale guvernului PiS.

Instanța urmează să se pronunțe dacă Varșovia trebuie să urmeze ordinele provizorii ale CEJ – în ultimă instanță să decidă care legislație are prioritate: cea a UE sau cea poloneză. Bodnar avertizează că hotărârea ar putea marca un „Polexit legal”, punctul culminant al unui șir de acțiuni prin care guvernul a ignorat deja deciziile europene.

Polonia poate fi împinsă spre un stat nedemocratic

El consideră că verdictul poate determina guvernul de la Varșovia să nu mai ia în considerare nici ordinele CEJ din trecut, nici pe cele viitoare. UE are mecanisme la care ar putea recurge pentru a răspunde, inclusiv prin penalități financiare, dar probabil va dura câteva luni până când Bruxellesul va acționa, crede Bodnar.

„Fiecare decizie suplimentară de acest fel nu este doar simbolică, este o acțiune concretă care împinge și mai mult Polonia spre un stat nedemocratic”, a spus el. „O problemă existențială pentru Uniunea Europeană în ansamblu”, avertizează Avocatul Poporului din Polonia, Adam Bodnar în interviul cu AFP.

Sursă foto: Dreamstime