Cutremur total în spațiul Schengen! 487 de persoane semnalate în Sistemul Informatic Schengen, identificate de Poliția Română
Cutremur total în spațiul Schengen! În ultima săptămână, Poliția Română a identificat 487 de persoane, care au fost semnalate în Sistemul Informatic Schengen (SIS), ca urmare a cooperării cu partenerii din statele membre Schengen, anunță reprezentanții poliției. Această operațiune a avut loc în perioada 20-26 octombrie 2023 și a avut drept rezultat localizarea și identificarea mai multor persoane, autovehicule și documente în baza semnalărilor din SIS.
Poliţia Română transmite într-un comunicat de presă că „în perioada 20-26 octombrie 2023, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 677 de persoane, 68 de autovehicule şi 40 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen.
Astfel, au fost localizate pe teritoriul ţării noastre 487 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.”
Conform sursei citate, poliţiştii din România au pus în aplicare 18 mandate europene de arestare, au depistat 83 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 230 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 14 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 33 de documente, fiind găsite 63 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Aproape 200 de persoane căutate de autoritățile din România, identificate de partenerii străini
Totodată, 190 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Dintre acestea, 30 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 18 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 10 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 6 erau semnalate dispărute de către autorităţile române, a precizat Poliţia Română.
Sistemul Informatic Schengen (SIS) reprezintă o bază de date europeană care conține informații cu privire la persoanele și bunurile urmărite la nivel internațional. Acest sistem facilitează cooperarea dintre țările membre ale spațiului Schengen în domeniul securității și gestionării frontierelor.