Ministerul Transporturilor va elimina Autorizaţiile Speciale de Transport pentru mărfurile divizibile şi va introduce rovinieta pe o perioadă de 90 de zile, în urma unor negocieri purtate joi cu reprezentanţii transportatorilor.
Mai mult, ministerul de resort a anunţat că va lansa un proiect de modificare a legii transporturilor, la realizarea căruia vor participa partenerii de dialog social. În acest sens, Ministrul Radu Berceanu a promis că va lua în considerare cererile operatorilor de transport rutier.
Scutiri de la taxe şi plăţi pentru restanţe
Pe de altă parte, în privinţa restanţelor la plata subvenţiilor pentru transportul rutier de persoane, MTI s-a angajat să medieze cu Ministerul Finanţelor problema compensării datoriilor statului către operatorii de transport rutier de persoane.
Astfel, în cuantumul aferent al restanţelor, transportatorii ar putea fi scutiţi de la plata unor obligaţii către bugetul de stat.
De asemenea, Ministerul Transporturilor a anunţat că va încerca să comaseze sume aferente anului bugetar 2010, în primul trimestru, în vederea efectuării plăţilor restante pe anul 2009 către transportatori. Totuşi, această măsură va trebui să fie aprobată şi de către Ministerul Finanţelor.
Transportul local din nou la MTI
Nu în ultimul rând, Ministerul Transporturilor urmăreşte ca prin modificarea legii privind transportul public local să transfere transportul public judeţean în administrarea MTI şi a Autorităţii Rutiere Române (ARR).