Nu cred că anul care tocmai a început va fi un an bun. „Presimt vremuri nasoale“, vorba personajului lui Gheorghe Dinică din „Patul conjugal“, filmul-controversă, din 1993, al lui Mircea Daneliuc. Anii electorali n-au fost niciodată prea faşti pentru România, ţară obişnuită cu hachiţele guvernanţilor, care o iau razna de fiecare dată când se apropie un scrutin.
Desigur, vom asista şi în următoarele luni la lupta de gherilă dintre preşedinte şi premier, dar nu asta e ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze. În Belgia, de pildă, Executivul de la Bruxelles supravieţuieşte sub ameninţarea foarte reală a secesionismului dintre regiunile cu populaţie francofonă (valonă) şi, respectiv, flamandă. Nu, ceea ce îmi dă mie fiori e perspectiva, la fel de prezentă, a pomenilor electorale. Pentru că Guvernul s-a pus pe cheltuit, nu glumă, cu generozitatea unui beţiv care dă de băut în ziua de salariu şi nu gândeşte mai departe de următorul pahar. La Palatul Victoria e deocamdată un adevărat chiolhan bugetar, dar tare mi-e teamă că mahmureala o vom simţi doar noi.
Mă mai sperie lipsa de viziune a celor responsabili de sistemul educaţional. Avem o problemă serioasă atunci când disputele legate de învăţământ se duc în cea mai mare parte în jurul tezelor cu subiect unic. Reforma în domeniu continuă să întârzie, an după an, până când ne vom trezi că toată şandramaua, ţinută în picioare de eforturile ultimelor generaţii de profesori care au ajuns la catedră pe merit şi pentru că simţeau sincer că asta le este vocaţia, se va face praf sub ochii noştri. Iniţiative de genul tezelor cu subiect unic sunt doar nişte cârpeli menite a-i gâdila orgoliul domnului Adomniţei. Şi parcă văd că pactul asupra educaţiei, invocat de preşedintele Băsescu, va avea sfârşitul votului uninominal: toată lumea declară că îl vrea, dar nimeni nu-l votează.
