„În ultimele 18 luni, pentru prima dată de la boom-ul precedent, multe proiecte vând în afara planului, de obicei până la 20% dintre locuințe înainte de începerea construcției iar, în unele cazuri, chiar mai mult”, spune Alexandru Boghiu, co-fondator al agenţiei digitale AlphaBeta, specializată pe sectorul imobiliar.
Datele centralizate de companie, alături de partenerii săi de pe piaţa imobiliară din Bucureşti, arată că peste jumătate dintre oferta de locuinţe noi, adică aproape 3.050 de locuinţe, aparţin segmentului de mijloc inferior, unde preţurile sunt de circa 1.140 de euro/mp. Un sfert din ofertă se adresează nivelului superior al pieţei, unde preţurile se învârt în jurul a 1.400 de euro/mp, 19% din apartamentele disponibile la vânzare sunt din zona ieftină, cu preţuri de circa 930 euro/mp, iar 2% din piaţă este zona de apartamente de lux.
Agenția digitală AlphaBeta a analizat situația de pe piața rezidențială din București și impreuna cu partenerii din zona imobiliara, a realizat o hartă a prețurilor și a ofertei de locuințe pentru prima parte a anului 2018.
Bucureștiul se număra printre acele piețe din Europa Centrală și de Est care au apărut în jurul investitorilor străini (bănci, dezvoltatori, investitori) în jurul anului 2004. Aproximativ 60% dintre potențialii cumpărători caută apartamente nou construite, iar cererea va continua să rămână relativ stabilă, dacă nu va crește.
Piața este în prezent în stadiul în care cererea eligibilă e relativ aproape de ofertă. Nivelul total al vânzărilor este aproximativ comparabil cu anul 2007.
Harta ofertelor
Potrivit analizei realizate de AlphaBeta, cele mai multe locuinţe sunt scoase la vânzare în Sectorul 6, peste 1.500 de unităţi, iar cele mai puține în Sectorul 5, sub 250 de unități. De asemenea, cel mai ridicat preț mediu apar în Sectoarele 2 și 3, cu 1.307 euro/mp și, respective, 1.308 euro/mp.
„În acest tablou stau oarecum separate zonele de Centru și Nord-Centru, unde media prețurilor e mai ridicată cuprinsă între aproximativ 1.400 euro/mp și 2.200 euro/mp, fiind considerate o zonă premium-high, unde așteptările vânzătorilor, dar și cele ale cumpărătorilor sunt superioare față de celelalte zone ale orașului”, explica Alexandru Boghiu.
Statisticile Agenţia Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au consemnat în luna august o scădere bruscă a vânzărilor de locuinţe. În această perioadă s-au realizat cu aproape 30% mai puţine tranzacţii decât în august 2017.