Autorităţile administraţiei publice locale alocă sume pentru finanţarea infrastructurii şi activităţii sportive, inclusiv pentru cluburile sportive şcolare şi universitare, în limita a minimum 5% din buget, a decis, luni, Senatul.
Senatorii au adoptat, cu 107 voturi ''pentru'' şi 5 abţineri, OUG nr. 38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu amendamente aduse de Comisia pentru învăţământ.
Ordonanţa prevedea ca un procent de până la 5% din bugetul autorităţilor locale să fie destinat finanţării activităţilor sportive, acest text fiind modificat de Comisia de învăţământ pentru a permite finanţări de peste 5% din buget.
Comisia pentru învăţământ a făcut şi alte modificări la ordonanţă şi a introdus mai multe articole noi.
Cluburile sportive publice şi private pot primi spre administrare şi sau în folosinţă gratuită, potrivit legislaţiei, imobile care deservesc activitatea sportivă, baze şi instalaţii sportive. Aceste baze sunt considerate patrimoniu sportiv şi nu-şi vor schimba destinaţia, prevede textul adoptat.
"Federaţiile sportive naţionale deţin drepturile de natură comercială, precum şi dreptul de a-şi da acordul operatorilor de pariuri în a utiliza rezultatele sportive pentru competiţiile organizate de aceste federaţii. Sumele obţinute din această activitate se alocă cluburilor sportive şcolare, universitare, municipale, publice şi private şi pentru combaterea fraudelor şi a manipulării rezultatelor în sport. Din sumele încasate, federaţiile sportive alocă minimum 5% cluburilor şcolare sportive, universitare şi municipale", prevede un text nou adoptat de senatori.
Preşedintele Comisiei pentru învăţământ, senatorul social-democrat Ecaterina Andronescu, a precizat că membrii acestui for au amendat ordonanţa în sensul în care să poată fi susţinută în mai mare măsură performanţa sportivă.
"Ordonanţa a apărut ca urmare a rezultatelor de la Rio. Propunem soluţii prin care să crească performanţa sportivă", a mai spus Andronescu.
Senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat că susţine fără rezerve adoptarea ordonanţei, dar consideră că din procentul de 5% din bugetul administraţiilor locale 3% trebuie să fie alocat sportului şcolar.
Senatorul liberal Alina Gorghiu a spus că acest proiect este bine-venit. "Trecând peste nevoia de finanţare a performanţei în sport, exista o lipsă de conciliere între legea sportului şi legea finanţelor publice. A fost o serie nedorită cu primarii care au suferit condamnări. Mă bucur că avem un cadrul legislativ clar şi coerent astăzi. Vor fi evitate de acum încolo evenimentele penale nedorite, dar va fi finanţat sportul de masă aşa cum trebuie", a adăugat Gorghiu.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a apreciat că proiectul este un prim pas pentru sprijinirea sportului.
Senatul este prima Cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
AGERPRES