Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri ca senatoarea Doina Tudor să fie cercetată de DNA în libertate sub control judiciar, în dosarul în care este de acuzată de complicitate la luare de mită.
Judecătorii de la instanţa supremă au respins cererea DNA de arestare preventivă a senatoarei Doina Tudor, însă decizia nu este definitivă.
Doina Tudor a preferat să aştepte decizia judecătorilor în sala de judecată, ea părăsind apoi sediul ÎCCJ.
La puţin timp după ce a fost pusă în libertate, Doina Tudor a declarat că nu există la dosar probe împotriva ei, ci doar supoziţii, respectiv declaraţia unui denunţător, care l-a rândul lui a fost denunţat de Ilie Carabulea.
'Sunt nevinovată şi vom merge mai departe. Până la urmă sunt mulţumită (de soluţia dată de instanţa supremă – n.r.), dar ştiţi cum este, până la urmă, procuratura va face contestaţie şi nu vreau să mă văd în ipostaza că nu pot să reacţionez în niciun fel', a spus Doina Tudor.
Ea a recunoscut că au fost 'groaznice' condiţiile din arestul Poliţiei Capitalei, unde şi-a petrecut noaptea de joi spre vineri.
Doina Tudor a fost reţinută, joi, în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, este anchetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită. Tot în arest la domiciliu se află şi Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
DNA susţine că, în perioada martie – mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control.
'În urma sumelor remise cu titlu de mită, la data de 26 aprilie 2013, inculpatul Daniel George Tudor a emis o decizie prin care s-au ignorat în totalitate constatările controlului respectiv (care atenţiona asupra gradului de risc ridicat al societăţii) şi a impus remedierea unor deficienţe minore şi nesemnificative în raport cu situaţia financiară precară a societăţii', au reţinut procurorii.
Potrivit DNA, în perioada martie – mai 2013, în contextul efectuării unui control la o societate de asigurări, Daniel Tudor, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al ASF, a primit de la administratorul firmei respective, denunţător în cauză, prin intermediul lui Ovidiu Marian, suma de 300.000 euro pentru ca rezultatul verificărilor să fie unul favorabil omului de afaceri.
'De precizat este faptul că iniţial inculpatul Tudor a pretins de la omul de afaceri, prin acelaşi intermediar, suma de 3 milioane de euro', au mai constatat anchetatorii. AGERPRES