“Am mers pe exemplele altor ţări din zonă, Ungaria, Bulgaria, şi nu vedem de ce în România nu s-ar putea face acelaşi lucru. S-a dovedit, atunci când s-a aplicat cota de 16%, că veniturile la buget nu au scăzut, ci au crescut. Scăderea cotei de impozitare a condus la încasări mai mari”, a spus preşedintele Comisiei, senatorul Ovidiu Marian.
Potrivit iniţiatorilor, această propunere legislativă pentru modificarea Legii 571/2010 privind codul Fiscal, vizează stimularea economiei şi atragerea investiţiilor străine. Astfel, senatorul Urban Iulian a apreciat că, uitându-se pe hartă, un investitor străin ar vedea că în România cota unică de impozitare este de 16%, iar în Ungaria de 10%, iar în aceste condiţii ar alege “cu ochii închişi” Ungaria care, în plus, are infrastructură şi productivitate ridicată a muncii.
“România ar fi practic rasă de pe harta economică est-europeană”, în cazul în care propunerea legislativă ar fi respinsă, a avertizat senatorul Urban Iulian.
Votul senatorilor a fost dat în condiţiile existenţei avizului negativ al Guvernului, reprezentanţii Ministerului Finanţelor susţinând că reducerea impozitului pe venit ar aduce pierderi bugetului de stat. Pentru anul 2011, aceştia au estimat un impact negativ de 5,2 miliarde lei.
La rândul său, senatorul Alexandru Mocanu a reamintit Comisiei controversele de acum câţiva ani, cu colegii din PSD, legate de introducerea cotei unice de impozitare de 16%, când aceştia afirmau că “va fi o gaură de 30.000 miliarde lei la buget”, ceea ce nu s-a întâmplat.
Senatorii din Comisia de buget au votat reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%
5 octombrie 2010, 15:00
Ultima modificare în 5 octombrie 2010, 18:00
Senatorii din Comisia pentru buget, finanţe au aprobat, marţi, în unanimitate, scăderea cotei unice pentru impozitul pe venit de la 16% la 10%.
Etichete: impozit pe venit,
senat
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Evoluţia chiriilor la apartamentele vechi din Bucureşti
- UPDATE: A murit mama preşedintelui Traian Băsescu
- Patru branduri auto care au dispărut
- Guvernul ar putea să-şi asume răspunderea pe Legea salarizării unice şi pe cea a educaţiei
- Boc: Nu ieşim cu scenarii pe Legea salarizării unice pentru a nu bulversa oamenii
- Paris Motor Show 2010: Între prezent și viitor (2)
- Blue Air şi Wizz Air nu mai pot zbura noaptea pe Băneasa
- Elena Udrea va vizita primul cartier de locuinţe ieftine, vechi de 100 de ani
- Bucureştiul este pe ultimul loc în Europa în privinţa legăturilor de transport
- GTC a preînchiriat 60% din Galleria Arad, care se deschide în 2011