Senatorul Claudiu Mureșan și-a trimis cererea de demisie către conducerea USR. Mureșan și-a anunțat demisia pe Facebook și a spus că etapa din viața sa numită USR se încheie. Politicianul va continua activitatea ca senator neafiliat.
Senatorul Claudiu Mureşan și-a anunțat demisia din USR și îşi va continua activitatea ca senator neafiliat.
„Etapa din viaţa mea numită USR se încheie astăzi, odată cu demisia pe care am trimis-o conducerii partidului. Atunci când energia consumată în lupte interne este mai mare decât cea folosită pentru proiecte şi acţiuni benefice oamenilor, e nevoie de o decizie şi o schimbare în consecinţă.
Şi asta fac eu astăzi. Eu şi USR Sibiu, filiala judeţeană din care eu am făcut parte, mergem pe drumuri paralele de aproape doi ani, aşa că demisia mea de azi este una logică şi, sper eu, benefică pentru ambele părţi”, scrie Claudiu Mureşan, pe Facebook.
A vrut să schimbe România
El precizează că a intrat în politică pentru a schimba România „în mai bine” şi că este decis să continue această luptă.
„A fost o etapă cu multă muncă şi speranţă, cu încercări, succese, cu dezamăgiri şi cu lupte pierdute. Şi din nou speranţă. Şi muncă.
Dar, nici în politică, cetatea nu este a celor care o construiesc, ci a celor care o cuceresc. Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut până acum, colegilor din Senat, din Camera Deputaţilor, staff-ului, dar şi celor care m-au jignit sau ignorat pentru că şi datorită lor am devenit mai bun, mai harnic, mai eficient.
Tuturor le doresc sănătate şi succes! Îmi voi continua activitatea ca senator neafiliat şi voi lupta în continuare pentru România de calitate pe care ne-o dorim cu toţii. Am intrat în politică ca să schimb România în mai bine şi sunt decis să continui această luptă”, adaugă Claudiu Mureşan.
Mureșan cere ambulanțe cu medic, la Mediaș
În cursul acestei luni, senatorul Mureșan a cerut ambulanțe cu medic la Mediaș. ”Am pierdut numărul interpelărilor pe care le-am trimis Ministerului Sănătății, la care se adaugă amendamente la bugetul de stat, pe care le-am făcut și care au fost respinse, bucată cu bucată.
Și nu, nu o să mă opresc decât atunci când nordul județului Sibiu va avea medic pe ambulanță”, a scris senatorul medieșean Claudiu Mureșan, pe pagina sa de facebook.
Politicianul este revoltat de faptul că în toată zona de Nord a județului (Mediaș – Copșa Mică – Dumbrăveni) nu există nicio ambulanță de tip C și că salvarea vine întotdeauna fără medic.
Ambulanța tip C este destinată intervenției medicale de urgență la cel mai înalt nivel si transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale si medicamente de terapie intensivă. Echipajul ambulanței tip C este condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este astfel construit încât să permită acordarea asistenței medicale de urgență în mod corespunzător.