S-au înregistrat 119 voturi "pentru".
Legea va fi trimisă la reexaminare președintelui Klaus Iohannis.
Proiectul de Lege privind darea în plată a primit, săptămâna trecută, aviz favorabil din partea Comisiilor de specialitate din Senat, cu o serie de amendamente, urmând ca documentul să intre în plenul Senatului. După ce va trece de votul din plenul Senatului, proiectul de Lege va ajunge la Camera Deputaţilor, care este for decizional.
Printre amendamentele aduse de senatori se numără înlocuirea sintagmei "persoană fizică" cu "consumator" şi prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv şi orice acţiune de executare.
În cadrul audierilor din comisiile de specialitate din Senat, propunerile Băncii Naţionale a României (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro şi condiţia ca debitorul să aibă un grad de îndatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins şi amendamentul depus de iniţiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanelor care au fost executate silit deja, dar au rămas cu datorii la bancă, să le fie şterse aceste datorii.
În schimb, la votul în plenul Senatului, plafonarea creditelor care intră sub incidenţa Legii la suma de 150.000 euro a fost aprobată.
AGERPRES