Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole, adoptată tacit

În cursul zilei de marți, Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă pentru modificarea unei legi privind terenurile agricole din extravilan. Propunerea legislativă a fost inițiată de un grup de parlamentari liberali.

Senatul a dat undă verde! Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole, adoptată tacit

Concret, Senatul a adoptat tacit, marți, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind reglementarea vânzării terenurilor agricole prin care unitățile administrativ-teritoriale vor putea cumpăra terenuri agricole aflate în extravilan pentru lucrări de interes public.

Este de notat faptul că procedura de cumpărare este una simplificată și că prin achiziționarea acestor terenuri de dorește dezvoltarea comunității locale.

Florin Cîțu, cel care a condus ședința de marți a plenului, a citit nota de adoptare tacită a propunerii legislative. Amintim că termenul de dezbatere și de vot al acesteia a fost pe data de 21 aprilie.

În textul propunerii legislative, inițiată de un grup de parlamentari liberali se arată că ”prin excepție, se pot înstrăina prin vânzare terenurile agricole situate în extravilan unităţilor administrativ-teritoriale, în interes public local, fără a fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege. (…) Terenurile agricole situate în extravilan înstrăinate, prin vânzare, unităţilor administrativ-teritoriale, pot fi scoase, definitiv sau temporar, din circuitul agricol a terenurilor aflate în extravilan, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Legea 18/1991 a fondului funciar”, se arată pe site-ul oficial al Camerei Deputaților.

De ce este necesară o astfel de propunere legislativă

Parlamentarii din Partidul Național Liberal (PNL), inițiatori al acestei propuneri legislative, spun, în expunerea de motive, că ”o procedură limitativă îngreunează accesul autorităţilor locale de a achiziţiona terenuri agricole aflate în extravilan, prin necesitatea desfăşurării activităţilor agricole pe teritoriul naţional pe o perioada de 5 ani sau condiţionarea ca venitul total al ultimilor 5 ani fiscali să fie în procent de minimum 75% din activităţile agricole, ceea ce reprezintă o măsură, de cele mai multe ori, imposibil de îndeplinit”.

Amintim, totodată, că propunerea va fi dezbătută și de Camera Deputaților care este for decizional în acest caz.

Printre cei care au semnat această propunere legislativă se află deputații PNL Andronache Gabriel, Calotă Florică Ică, Cupşa Ioan, Stoian Maria, deputații USR Bulai Iulian, Buzoianu Diana-Anda, Chichirău Cosette-Paula, Ciornei Radu Tudor, Cristian Brian, Dehelean Silviu, Gheba Daniel-Sorin, Hangan Pollyanna-Hanellore, Lazăr Ion-Marian, Lazăr Teodor, Lőrincz Ştefan-Iulian, Molnar Radu-Iulian, Moşteanu Liviu-Ionuţ, Murariu Oana, Neagu Denisa-Elena, Özmen Oana-Marciana, Panait Radu, Prună Cristina-Mădălina, Rizea Cristina Camelia, Rodeanu Bogdan-Ionel, Seidler Cristian-Gabriel, Teniţă Dragoş-Cătălin, Todosiu Beniamin, Wiener Adrian, deputații UDMR
Ladányi László-Zsolt, Magyar Loránd-Bálint, Szabó Ödön și deputatul minorităților Grosaru Andi-Gabriel.