Decizie de ultimă oră. Potrivit ultimelor informații, plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de for decizional, proiectul, iniţiat de PNL, care modifică articolul 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Toată lumea trebuie să știe ce schimbări vor intra în vigoare.
Proiectul inițiat de PNL și adoptat de Senat prevede, de fapt, revenirea la completurile de doi judecători în apel. În ceea ce privește voturile acordate, s-au înregistrat 69 de voturi „pentru” şi 59 „împotrivă”.
Senatorul PNL Iulia Scântei a afirmat, în plen, că liberalii consideră insuficientă amânarea creşterii numărului de judecători la trei în completurile de apel. Totodată, acesta a mai adăugat că PNL susţine abrogarea acestei norme pentru a împiedica paralizarea totală a activităţii acestor instanţe.
Iulia Scântei a mai subliniat faptul că este nevoie de o acoperire a deficitului de personal din sistemul judiciar și nu de ”golirea acestuia de magistrați profesioniști”.
„Guvernul Cîţu, la iniţiativa ministrului Justiţiei, Stelian Ion, a adoptat OUG 215/2020 prin care a amânat până la data de 31 decembrie 2022, creşterea numărului de judecători în completurile de apel ca să facem concursurile de admitere în magistratură. PNL consideră că nu e suficientă amânarea şi e necesară abrogarea acestei norme pentru a nu permite riscul paralizării totale a activităţii instanţelor de apel. E nevoie să acoperim deficitul de personal din sistemul judiciar, nu să-l golim de magistraţi profesionişti”, a explicat Scântei.
PSD-ul critică noul proiect de lege
De cealaltă parte, social democrații nu au fost de acord. Senatorul PSD Robert Cazanciuc i-a criticat pe iniţiatorii proiectului legislativ, susţinând că abrogarea acestui text de lege „nu este în interesul cetăţeanului român”.
El a mai adăugat că dacă într-adevăr nu sunt resurse în sistemul judiciar, se pot aduce.
„Dacă sistemul judiciar nu are resurse, suntem aici să aducem resurse pentru sistem şi pentru cetăţeni”, a subliniat Cazanciuc.
În ceea ce privește prevederile proiectului, potrivit documentului, „apelurile se judecă în complet format din doi judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.
În același timp, actul normativ mai stipulează că „recursurile se judecă în complet format din trei judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.
„La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Ordonanţa de Urgenţă nr. 215 din 30 decembrie 2020 privind adoptarea unor măsuri în materia alcătuirii completurilor de judecată în apel, aprobată prin Legea nr. 85/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 403 din 16 aprilie 2021”, conform unui amendament admis la proiect.
Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaţilor.