Concret, Senatul a adoptat tacit proiectul prin care persoanele care adoptă un copil vor beneficia de concediu de acomodare și de o indemnizație lunară majorată.
În prezent, cei care adoptă copii, fie că sunt o familie, fie că sunt singuri, primesc lunar 1.700 de lei. Dacă acest proiect va trece de Parlament, părinții singuri vor beneficia de o indemnizație lunară ce va reprezenta 85% din media veniturilor nete obținute în anul anterior adopției.
Același proiect prevede ca părinții singuri vor beneficia de un concediu de acomodare mai scurt, de numai șase luni, față de cel mult un an cât reprezintă, în prezent.
În momentul de față, indemnizația pentru aceste persoane este calculată în funcție de indicele social de referință (ISR) și are aceeași valoare cu cea destinată familiilor adoptatoare, și anume este 1.700 de lei, adică 3,4 ISR. Totuși, după cum se precizează în inițiativa legislativă, indemnizația de acomodare va fi plafonată. Concret, ea nu va putea fi mai mică decât indemnizația din prezent (1.700 de lei) și nici nu va putea depăși valoarea de 8.500 de lei.