"Procedând la numărarea voturilor exprimate de către senatori, prin vot secret cu bile, în conformitate cu art. 135 şi 136 din Regulamentul Senatului, (…) Comisia de numărare a voturilor a constatat următoarele: numărul total al senatorilor – 165; număr total de voturi exprimate – 127, din care voturi 'pentru' – 95, iar voturi contra – 30 şi voturi anulate – două. Ca urmare a faptului că, în urma votului exprimat, a fost întrunit votul majorităţii senatorilor prezenţi, (…) Senatul încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a dlui senator Şova Dan", a anunţat, de la Tribuna Senatului, senatorul Laurenţiu Coca.
Preşedintele de şedinţă, Ioan Chelaru, a precizat că Hotărârea Senatului de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova va fi transmisă ministrului Justiţiei.
SURSA: Agerpres