Senatul a luat decizia. Vești bune pentru transportatorii români care lucrează în străinătate

Vești bune pentru acești români. Senatul a luat o decizie importantă. Facilitatea oferită presupune anularea unor diferențe de obligaţii fiscale. Hotărârea a fost adoptată, joi, de plenul Senatului. Ea face parte dintr-o propunere legislativă iniţiată de un grup de parlamentari de la PNL.

Este vestea momentului pentru o anumită categorie de români. Sunt vizați cei care și-au desfășurat activitatea în străinătate. Mai exact, salariaţii angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altor ţări din 1 iulie 2015 şi până în prezent vor beneficia de anularea unor obligaţii fiscale aferente indemnizaţiilor lor.

Propunerea legislativă care poartă semnătura unor parlamentari de la PNL stipulează că „anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau accesoriile neachitate stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării sumelor reprezentând indemnizaţii sau orice alte sume de aceeaşi natură, primite pe perioada delegării, detaşării sau desfăşurării activităţii pe teritoriul altei ţări, de către angajaţi ai angajatorilor români care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări, aferente perioadelor fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Cine sunt românii cei mai avantajați

Trebuie subliniat că acest proiect vine în beneficiul transportatorilor. Senatorul PSD Robert Cazanciuc a arătat că acestă măsură face „o reparaţie” pentru transportatori. El a explicat că țara noastră are 30.000 de persoane implicate în această industrie a şoferilor profesionişti.

Potrivit liderului PSD, prin decizia luată de Senat, se repară o greşeală pentru o industrie importantă, respectiv cea a transportatorilor. Robert Cazanciuc a mai spus că legea adoptată de Senat reprezintă un semnal puternic, de solidaritate şi de sprijin al românilor care activează pe o piaţă europeană extrem de concurenţială.

„România, în momentul de faţă, este al treilea cărăuş european, după Polonia şi Lituania. Avem 30.000 de persoane implicate în această industrie a şoferilor profesionişti. (…) Azi putem îndrepta o greşeală pentru o industrie importantă (n.r. – a transportatorilor). Este un semnal puternic, de solidaritate şi de sprijin al românilor care activează pe o piaţă europeană extrem de concurenţială”, a spus Cazanciuc, joi, în plenul Senatului.

Ce se întâmplă cu anularea obligaţii fiscale

Propunerea legislativă pentru anularea unor obligaţii fiscale va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Transportatorii au lansat mai multe apeluri disperate în ultima perioadă către Guvern. În luna august, COTAR (Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România) a tras un semnal de alarmă şi afirmă că toate acţiunile Guvernelor conduse de Ludovic Orban şi Florin Cîţu arată că se dorește eliminarea transportatorilor și singura alternativă ar putea rămâne „ia-mă nene”, în varianta progresistă a „transportului alternativ”.

„Dacă situația nu se schimbă radical până în toamnă, veți intra în istorie că <<groparul industriei de transport de mărfuri , transportului de persoane și a service-uri auto din România>>. Singurele bunuri pe care statul român le va mai putea colecta la sfârșitul acestui an de la această industrie vor fi hainele de pe noi”, avertiza atunci, Vasile Ştefănescu, Preşedinte COTAR.