Senatul a respins o cerere a președintelui Klaus Iohannis care avea legătură cu un subiect sensibil și extrem de dezbătut în rândul opiniei publice. Este vorba de introducerea orelor de educație sexuală. Aceasta este prima cameră sesizată, iar cererea de reexaminare a legii pe acest subiect urmează să fie dezbătută și la Camera Deputaților.
Senatul a respins cererea lui Klaus Iohannis pentru introducerea orelor de educație sexuală. Președintele formulare o solicitare de reexaminare a legii care prevede introducerea cursurilor de „educație sanitară” în loc de „educație sexuală”. În plus, participarea elevilor la cursuri era condiționat de acordul scris al părinților.
PSD, PNL și AUR au contestat introducerea orelor de educație sexuală și au susținut varianta legii în care cursurile sunt denumite „educație sanitară”, iar participarea copiilor la ore, condiționată de acordul scris al părintelui. Anterior, în comisiile de specialitate au fost respinse toate amendamentele depuse de USR PLUS, partid care a susținut și în coaliția de guvernare necesitatea introducerii educației sexuale în școli și modificarea formei actuale a legii.
La discuțiile din Coaliție, PNL și UDMR nu au fost de acord cu propunerile făcute de USR PLUS. Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, marți, că în coaliția de guvernare a fost discutat subiectul privind predarea educației sexuale în școli și că nu a fost luată o decizie, fiind dificilă impunerea unei soluții.
Cum a vrut Iohannis să schimbe legea
„Este vorba despre un subiect care ține de conștiință și este greu să luăm o decizie a nivelul coaliției să susținem un punct de vedere unitar”, a spus Orban.
Preşedintele a cerut reexaminarea legii în care Parlamentul a înlocuit termenul de „educație sexuală” cu cel de „educație sanitară” și a condiționat participarea elevilor la astfel de cursuri de acordul scris al părinților. Şeful statului atrage atenţia că în forma actuală, legea a eliminat componenta de educaţie pentru sănătate sexuală.
Zilele trecute, cei de la PSD și AUR au susținut că legea are un „interes ideologic” și că „sunt chestiuni absolut abominabile, lucruri care nu sunt potrivite pentru copilași”. Predarea educației sexuale este puternic contestată de grupurile conservatoare din Parlament. La rândul său, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu este de părere că este nevoie de educație sexuală în școli. El propune ca elevii să participe la ora de educație sexuală la fel cum se întâmplă acum cu ora de religie: să fie înscriși toți, iar apoi să fie retrași punctual, dacă părinții nu sunt de acord.
Sursa foto: Dreamstime