În acest context, un deținut care a primit o pedeapsă de cel mult 7 ani de închisoare o poate executa la domiciliu, fiind supravegheat prin intermediul unei brățări electronice.
Proiectele legislative au fost inițiate de senatoarea PNL Alina Gorghiu și prevăd următoarele puncte:
- pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
- infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
- în raport cu persoana infractorului, de conduită avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apăreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.
Cine nu își va putea executa pedeapsa la domiciliu
În schimb, cei care s-au sustras de la urmărirea penală, cei care au comis infracțiuni împotriva vieții, corupții, traficanții de persoane sau de minori, hackerii sau traficanții de droguri nu își vor putea executa pedepsele la domiciliu.
De asemenea, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să presteze muncă în folosul comunităţii. Proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.