Senatul a adoptat, luni, cu majoritate de voturi, un proiect de hotărâre privind restructurarea aparatului administrativ. Propunerea urmărește reducerea personalului și o alocare mai eficientă a resurselor, conform unui memorandum aprobat anterior.
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a subliniat că măsurile vor contribui la funcționarea optimă a instituției, respectând principiile eficienței și responsabilității financiare.
Reforma Senatului propusă de Ilie Bolojan a fost adoptată cu majoritate de voturi
Senatul României a aprobat, luni, proiectul de hotărâre privind noua structură a serviciilor instituției. Această modificare prevede o reorganizare semnificativă, având ca obiectiv eficientizarea activității.
Decizia a fost luată prin vot, cu 78 de opțiuni favorabile, 41 contra și 4 abțineri.
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a subliniat importanța procesului, menționând că se va forma un grup de lucru comun cu Camera Deputaților pentru reformarea instituțiilor subordonate Parlamentului.
Reducerea personalului din structurile administrative
Noua hotărâre prevede optimizarea personalului, mai ales în cabinetele demnitarilor și grupurile parlamentare.
Ilie Bolojan a explicat că principiul conform căruia cei care sunt numiți alături de un demnitar își încetează activitatea odată cu plecarea acestuia va fi respectat în proporție de 70%.
„Această propunere redimensionează aparatul Senatului, rezolvând câteva probleme: reduce personalul de pe lângă cabinetele demnitarilor, reduce personalul de pe lângă grupurile parlamentare, printr-o normă mai mare față de ceea ce era inițial, respectă un principiu și anume că cei care vin cu un demnitar pleacă cu el.
Aceasta este o chestiune corectă, care se întâmplă peste tot şi deci acest principiu va fi respectat în proporţie de 70%, aşa cum rezultă din Memorandumul care a fost aprobat”, a declarat Bolojan.
Adaptarea numărului de angajați în funcție de volumul de muncă
Președintele Senatului a evidențiat faptul că personalul aferent comisiilor va fi stabilit în funcție de necesarul real de activitate. De asemenea, angajații aparatului tehnic al Senatului vor fi evaluați pentru a determina structura optimă.
„În condiţiile în care acest proiect va fi adoptat, va urma ca Biroul Permanent să aibă două materiale, statul de funcţii pe care îl vor întocmi direcţiile, în aşa fel încât ei să stabilească exact unde şi cum să face reducerea în anvelopa care va fi alocată şi de asemenea metodologia de concurs, în aşa fel încât concursurile să se desfăşoare în mod corect, iar oamenii profesionişti să rămână, astfel încât activitatea Senatului să nu aibă cu nimic de suferit.
Din experienţa pe care am avut-o, vă asigur, veţi constata că şi această instituţie va funcţiona cel puţin la fel de bine, dar cu un personal calcular corect. Din respect pentru banii publici şi pentru buna funcţionare”, a adăugat Bolojan.
Colaborare cu Camera Deputaților pentru reformarea instituțiilor
Ilie Bolojan a anunțat că s-a ajuns la un acord cu conducerea Camerei Deputaților privind formarea unui grup de lucru comun.
Acest grup va avea misiunea de a evalua instituțiile aflate în subordinea Parlamentului, pentru a le supune unui proces de auditare.
„În perioada următoare vom asuma responsabilităţi în aşa fel încât grupuri de lucru de la Camera Deputaţilor şi de la Senat să vină cu propuneri pentru ca instituţiile care sunt în coordonarea Parlamentului să fie şi ele supuse unui proces de auditare şi de eficienţă.
Acest lucru vă va da libertatea fiecăruia dintre dumneavoastră să participaţi cu propuneri”, a precizat președintele Senatului.