Senzația de foame în sine poate încetini procesul îmbătrânirii. Cercetătorii au descoperit că muștele cărora le-a fost indusă senzația de foame, fie prin dietă, fie prin stimularea creierului, trăiesc mai mult.
În plus, au descoperit că foamea provoacă schimbări în epigenomul creierului, afectând expresia genelor și, în consecință, comportamentul de hrănire și îmbătrânirea, potrivit site-ului Neuroscience.
Cercetătorii avertizează că aceste descoperiri nu ar trebui aplicate direct oamenilor, dar consideră că mecanisme similare ar putea modula impulsurile foamei la alte specii.
Senzația de foame în sine ar putea contribui la o îmbătrânire mai lentă, potrivit unui studiu de la Universitatea din Michigan. Acest studiu a demonstrat că muștele cărora le-a fost indusă senzația de foame, fie prin modificări ale dietei, fie prin stimularea unor neuroni specifici din creier, au trăit semnificativ mai mult.
Foamea provoacă schimbări în epigenomul creierului
Cercetarea a identificat și faptul că foamea provoacă schimbări în epigenomul creierului, care, la rândul său, afectează expresia genelor, comportamentul de hrănire și procesul de îmbătrânire. De la regimuri de slăbire cu conținut scăzut de carbohidrați până la ”postul intermitent” sau operații de micșorare a stomacului, oamenii apelează la o gamă aparent nesfârșită de diete, proceduri și medicamente pentru a pierde în greutate. Deși este știut că limitarea cantității de alimente contribuie la o îmbătrânire sănătoasă la diferite animale, inclusiv la oameni, acest studiu a dezvăluit că senzația de foame în sine poate fi suficientă pentru a încetini îmbătrânirea.
Gustul și mirosul alimentelor pot inversa efectele benefice de prelungire a vieții
Cercetările anterioare au demonstrat că și gustul și mirosul alimentelor pot inversa efectele benefice de prelungile a vieții. Autorii studiului susțin că ”avem toate motivele să ne așteptăm ca mecanismele descoperite să moduleze impulsurile foamei la alte specii”. Pentru a face acest lucru, au indus senzația de foame muștelor în mai multe moduri. Primul a fost modificarea cantității de aminoacizi cu lanț ramificat, sau BCAA, dintr-o gustare de testare și, ulterior permițând muștelor să se hrănească liber cu drojdie sau hrană cu zahăr. Muștele hrănite cu gustarea cu conținut scăzut de BCAA au consumat mai multă drojdie decât zahăr decât muștele hrănite cu gustarea cu conținut ridicat de BCAA. Acest tip de preferință pentru drojdie față de zahăr este un indicator al foamei bazate pe nevoi.
Acest comportament nu se datorează conținutului de calorii
Cercetătorii au observat totuși că acest comportament nu se datorează conținutului de calorii al gustării cu conținut scăzut de BCAA; de fapt, aceste muște consumau mai multă hrană și mai multe calorii totale. Când muștele au consumat o dietă cu conținut scăzut de BCAA au trăit mai mult mai mult decât muștele hrănite cu diete bogate în BCAA. Pentru a analiza foamea în afară de compoziția dietei, au folosit o tehnică unică, activând neuronii asociați cu impulsul foamei la muște folosind expunerea la lumină roșie, cu o tehnică numită optogenetică. Aceste muște au consumat de două ori mai multă hrană decât muștele care nu au fost expuse stimulului luminos. Muștele activate cu lumină roșie au trăit, de asemenea, mult mai mult decât cele folosite ca control. În plus, echipa a reușit să cartografieze mecanica moleculară a foamei la modificările epigenomului neuronilor implicați și să identifice că neuronii au răspuns la prezența sau absența unui aminoacid specific în dietă.