Poate v-am indus în eroare. Nu vom vorbi aici despre luxoasele apartamente aflate la ultimele etaje ale unor hoteluri amplasate în zgârie-nori precum Mecca Royal Clock Tower, JW Mariott Marquis Dubai sau Rose Rayhaan. Înălțimea amețitoare a acestor clădiri de peste 330 de metri nu garatează peisaje de vis care să spulbere stresul acumulat de-a lungul unui an și, cu atât mai puțin, aer curat. Nu „grădinile” de beton care răsar la baza acestor mamuți ai construcțiilor sunt recomandarea noastră de această dată. Cele cinci hoteluri din sălbăticie pe care vi le vom prezenta, pe scurt, în continuare sunt mult mai „înalte” decât corespondentele lor de la oraș. Să spunem doar că, în timp ce vestitul Burj al Arab se ridică până la 321 de metri deasupra solului, iar Jumeirah la circa 309 metri, hotelul aflat pe ultima poziție a clasamentului nostru, a cincea, are fundația la… 2.350 de metri. Nu, nu e o glumă. Undeva, în Peru, la circa 80 de kilometri de Cuzco, în apropierea cunoscutelor ruine incașe de la Machu Picchu se află Machu Picchu Sanctuary Lodge, un hotel care impresionează în primul rând prin poziționare. Amplasat într-o fostă clădire a guvernului peruan datând din 1970, acesta are 31 de camere cu dimensiuni reduse, dar decorate cu bun gust. Serviciile sunt de top, fapt care justifică parțial, pe lângă apropierea de „orașul pierdul al incașilor”, prețurile destul de mari. Dacă un mic dejun costă în jur de 35 de dolari, cazarea într-o cameră dublă pentru o singură noapte ajunge la un preț de 1.230 USD. Și dacă tot vorbim de apropierea de ruinele de la Machu Picchu, poate este bine să știți că Sanctuary Lodge este singurul hotel din zonă. Turiștii care nu găsesc loc aici sau preferă prețuri mai mici sunt nevoiți să parcurgă drumul de la Aguas Calientes – cel mai apropiat oraș – cu autobuze foarte aglomerate.
Un alt hotel amplasat la o înălțime amețitoare este Purcell Montain Lodge. Construită la finalul anilor `80 de Russ Younger și Paul Leeson, cabana este accesibilă doar cu elicopterul. De altfel, cu același mijloc de transport au fost cărate la 2.200 de metri materialele de construcție și mica hidrocentrală de 7 kW care alimentează cu energie hotelul. Prin urmare, totul este ecologic. Inclusiv meniul. Recomandată în special în perioadele în care zăpada acoperă în totalitate culmile din jurul cabanei, Purcell Montain Lodge oferă toate facilitățile necesare împătimiților sporturilor de iarnă. Cum la 2.200 de metri altitudine, mai ales în Columbia Britanică, nu poți ajunge chiar ușor, proprietarii solicită cazări pentru minimum trei nopți și 12 persoane. Totul la un preț de 825 USD/persoană.
În apropierea orașului Zermatt se află hotelul din Alpi amplasat la cea mai mare altitudine. Kulmhotel Gornergrat este un loc în care norii îți pot mângâia – la propriu – fața pentru ca, după doar câteva minute, orizontul să se deschidă către cele 29 de vârfuri muntoase din jur, toate de peste 4.000 de metri. În ciuda amplasării la 3.100 de metri deasupra nivelului mării, Kulmhotel Gornergrat oferă tot confortul necesar unui sejur de vis. Nici să ajungi la o asemenea altitudine nu este dificil în acest caz, pentru că din Zermatt accesul este asigurat de un tren care urcă până la hotel. Pare incredibil, dar este cât se poate de adevărat. Prețurile pentru o noapte la Kulmhotel Gornergrat diferă în funcție de anotimp și de poziționarea camerei. Cea mai ieftină cameră costă circa 315 USD și oferă vedere către Monte Rosa. Pentru o cameră cu vedere către imperialul Matterhorn, prețul crește până la 360 de dolari.
La celălalt capăt al lumii, pe cea mai sudică insulă a Noii Zeelande se află Parcul Național Mount Aspiring, o încântare pentru doritorii de liniște și călătorii în natură. La marginea acestui superb parc, la o înălțime de 1.750 de metri se află Whare Kea Chalet, o cabană mică, la care se poate ajunge doar după o călătorie de 20 de minute cu elicopterul de la Whare Kea Lodge, pe malul lacului Wanaka. Exclusivistul Whare Kea Chalet pune la dispoziția celor dispuși să plătească 1.260 de dolari pe noapte două mici apartamente în care pot încăpea maximum șase persoane. Ca și în cazul Purcell Montain Lodge, întreaga construcție a fost realizată din materiale naturale, acestea fiind urcate până la 1.750 de metri cu elicopterul. Rezultatul este impresionant, iar cei care reușesc să ajungă la Whare Kea Chalet se bucură de priveliști greu de exprimat în cuvinte.
Hotelul amplasat la cea mai mare altitudine este, după știința noastră, Yeti Mountain Home Kongde, pe scurt YMH Kongde, din Nepal. Amplasat chiar în mijlocul munților Himalaya, cu vedere către faimosul Everest, hotelul se află la nu mai puțin de 4.250 de metri deasupra nivelului mării. Fără a fi un resort luxos de tipul celor prezentate anterior, hotelul mai are un dezavantaj. Accesul se poate face doar printr-o călătorie de șase zile pe propriile picioare. Există, desigur, și posibilitatea închirierii unui elicopter, însă acesta ajunge la YMH Kongde doar în cazul în care vremea permite zborul la o asemenea altitudine. Cele 15 camere ale hotelului au un preț de 190 USD/noapte.